BAC 2023 sesiunea august: Sesiunea de toamnă a examenului maturității se apropie cu pași repezi pentru cei care nu l-au promovat în cadrul sesiunii de vară. Iar procentul celor care nu au obținut notă de trecere la Bac nu este deloc unul mic.

27,2% dintre absolvenții clasei a 12-a care s-au înscris la examenul de bacalaureat nu au reușit să îl promoveze în luna iulie.

Pe lângă aceștia, pentru sesiunea de toamnă se pregătesc și cei care nu au promovat în sesiunile anterioare, dar și care nu l-au putut susține până acum din cauza corigențelor.

BAC 2023 sesiunea august: Când încep înscrierile?

Înscrierile pentru sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat încep pe data de 17 iulie. Ulterior, elevii vor avea la dispoziție o săptămână pentru a se înscrie, mai exact între 17-24 iulie 2023.

La această sesiune se pot înscrie atât cei care nu au reușit să promoveze examenul de Bac, cât și cei care nu au putut să se înscrie la sesiunea de vară din cauza mediilor școlare neîncheiate.

Citește și: De la BAC, direct la plajă

Un lucru foarte important pe care cei care nu au promovat încă examenul de bacalaureat trebuie să îl știe este că nu sunt eligibili pentru a se înscrie la examenul maturității cei care au fost eliminați de la o

sesiune anterioară și încă se află sub incidența unei eventuale suspendări.

Documente necesare pentru înscrierea la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2023

Potrivit informațiilor comunicate de către Ministerul Educației, elevii care vor să susțină examenul de Bacalaureat în sesiunea de toamnă trebuie să prezinte următoarele acte: dosar, 2 poze format 3/4, copie certificat de naștere și carte de identitate, o foaie matricolă, cerere tip- care se completează la secretariatul liceului absolvit, cerere către inspectoratul școlar general- valabilă pentru candidații care vor să susțină examenul

în alte județe față de cel în care au absolvit clasa a 12-a. În plus, candidații din seriile anterioare trebuie să completeze și o adeverință recunoaștere probe.

Calendar sesiunea de toamnă BAC 2023

-17-24 iulie 2023 Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
-7-8 august 2023 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
-8 august 2023 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă- proba B
-9

august 2023 Evaluarea competențelor digitale- proba D
-10-11 august 2023 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională- proba C
-16 august 2023 Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
-17 august 2023 Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
-18 august 2023 Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
-21 august 2023 Limba și literatura maternă – proba E.b)
– proba scrisă
-25 august 2023 Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor (orele 12.00- 18.00)
-26-28 august 2023 Rezolvarea contestațiilor
-29 august 2023 Afișarea rezultatelor finale