Noiembrie, a unsprezecea lună a calendarului gregorian, numără 30 de zile și marchează sfârșitul toamnei în emisfera nordică. Conform Time and Date, numele său, „mensis november”, își are originea în termenul latin „novem”, care înseamnă „nouă”, iar inițial avea doar 29 de zile, ceea ce poate părea confuz la prima vedere.

Citește și: VIDEO Locatarii din Rahova, la mâna autorităților. Explozia a lăsat 42 de familii fără case, iar reconstrucția va dura cel puțin doi ani

Totuși, denumirile istorice ale lunilor oferă o incursiune captivantă în trecut, reflectând modul în care calendarele și percepția umană asupra timpului s-au dezvoltat. Inițial, iulie și august se numeau Quintilis și Sextilis, adică a cincea și a șasea lună, până când au fost redenumite în onoarea lui Iulius Caesar și a succesorului său, Augustus.

La fel, septembrie, octombrie și decembrie își trag numele de la cifrele romane șapte, opt și zece. Aceasta ridică întrebarea: de ce există această aparentă nepotrivire de numere în denumirile lunilor?

Sărbători cu cruce roșie și cruce neagră

Calendarul bisericesc oferă credincioșilor ortodocși orientări precise privind modul în care fiecare sărbătoare este celebrată în cadrul slujbelor. Sărbătorile sunt evidențiate prin semne grafice specifice, care reflectă importanța lor liturgică.

De exemplu, zilele marcate cu cruce roșie corespund praznicelor mari, care comemorează evenimente esențiale din istoria mântuirii și sunt zile de odihnă, fără muncă.

Sărbători cu cruce roșie în noiembrie

8 noiembrie este prăznuit Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Această sărbătoare marchează trecerea de la cinstirea sfinților și a moaștelor către închinarea îngerilor, conform mențiunilor din surse religioase.

Inițial, sărbătoarea era legată doar de Sfântul Mihail, în memoria sfințirii unei biserici ridicate la ordinul lui Arcadius în Constantinopol.

Se crede că Arhanghelii conduc cetele de îngeri, având aripi și purtând săbii, simboluri ale victoriei, și că îndrumă sufletele pe drumul lor spre rai. Mihail și Gavril reprezintă protecția, călăuzirea și legătura sacră dintre om și divinitate.

21 noiembrie – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Această sărbătoare, cunoscută în tradiția populară drept Vovidenia sau Ovedenia, comemorează momentul în care Fecioara Maria, având doar trei ani, a fost dusă de părinții săi, Sfinții Ioachim și Ana, la templu, unde a rămas până la 15 ani, pregătindu-se pentru rolul său

de Mamă a Mântuitorului.

30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei. Celebrat cu cruce roșie, Sfântul Andrei, ocrotitorul spiritual al României, este cunoscut ca „cel întâi chemat”, fiind primul ucenic al lui Hristos și fratele Sfântului Petru. Această zi oferă credincioșilor prilejul de a medita asupra misiunii apostolice și a răspândirii credinței.

1 S – Sf. doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Asia (Pomenirea morților – Moşii de toamnă)

2 D – Sf. Mc. Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpifidor și Anempodist
Duminica a XXII-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr); Ap. Galateni VI, 11-18; Ev. Luca XVI, 19-31; glas 4, voscr. 10

3 L – Sf. Mc. Achepsima ep., Iosif pr. și Aitala diac.; Așezarea moaștelor Sf. M. Mc. Gheorghe în Lida

4 M – Sf. Cuv. Ioanichie cel Mare; Sf. Mc. Nicandru și Ermeu; Sf. Cuv. Gheorghe Mărt. din Drama

5 M – Sf. Mc. Galaction și Epistimia (Post)

6 J – Sf. Pavel Mărt., patr. Constantinopolului; Sf. Cuv. Luca din Sicilia

7 V – Sf. 33 de Mc. din Melitina; Sf. Cuv. Lazăr din Muntele Galisiei (Post)

8 S – Soborul Sf. Arh. Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri

9 D – Sf. Ier. Nectarie Taumaturgul de la Eghina; Sf. Mc. Claudiu, Castor, Sempronian și Nicostrat; Sf. Mc. Onisifor și Porfirie; Sf. Cuv. Matrona
Duminica a XXIV-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair); Ap. Efeseni II, 14-22; Ev. Luca VIII, 41-56; glas 5, voscr. 11

10 L – Sf. Ap. Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terțiu și Cvart; Sf. Cuv. Mc. Visarion de la Lainici; Sf. Mc. Orest

11 M – Sf. M. Mc. Mina; Sf. Mc. Victor, Vichentie și Ștefanida; Sf. Cuv. Teodor Studitul

12 M – Sf. Ier. Ioan cel Milostiv, patr. Alexandriei; Sf. Martiri și Mărt. Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra și Vasile din Telciu; Sf. Cuv. Nil Pustnicul (Post)

13 J – Sf. Ier. Ioan Gură de Aur, arhiep. Constantinopolului și mama sa, Sf. Antuza (Lăsatul secului pentru Postul Nașterii Domnului)

14 V – Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 12 Apostoli; Sf. Ier. Grigorie Palama, arhiep. Tesalonicului (Începutul Postului Nașterii Domnului) (Dezlegare la ulei și vin)

15 S – Sf. Cuv. Paisie de la Neamț; Sf. Mc. și Mărt. Gurie, Samona și Aviv, diac. (Dezlegare la ulei și vin)

16 D – Sf. Ap. și Ev. Matei (Dezlegare la ulei și vin)
Duminica a XXV-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv); Ap. Efeseni IV, 1-7; Ev. Luca X, 25-37; glas 6, voscr. 1

17 L – Sf. Ier. Grigorie Taumaturgul, ep. Neocezareei Pontului și Ghenadiei, patr. Constantinopolului; Sf. Cuv. Lazăr Zugravul (Post)

18 M – Sf. Mc. Platon, Roman și Zaheu (Post)

19 M – Sf. Prooroc Avdie; Sf. Mc. Varlaam (Post)

20 J – Înainte-prăznuirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului; Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul; Sf. Mc. Dasie; Sf. Ier. Proclu, arhiep. Constantinopolului (Post)

21 V – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (Vovidenia) (Dezlegare la pește)

22 S – Sf. Ap. Filimon, Arhip, Onisim și Apfia; Sf. Mc. Cecilia (Dezlegare la pește)

23 D – Sf. Cuv. Antonie de la Iezerul Vâlcii; Sf. Ier. Amfilohie, ep. Iconiei și Grigorie, ep. Acragandelor (Dezlegare la pește)
Duminica a XXVI-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina); Ap. Efeseni V, 9-19; Ev. Luca XII, 16-21; glas 7, voscr. 2

24 L – Sf. Sfințiți Mc. Clement, ep. Romei și Petru, ep. Alexandriei (Post)

25 M – Odovania Praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului; Sf. M. Mc. Ecaterina; Sf. M. Mc. Mercurie (Dezlegare la pește)

26 M – Sf. Cuv. Alipie Stâlpnicul, Nicon și Stelian Paflagonul (Post)

27 J – Sf. M. Mc. Iacob Persul; Sf. Cuv. Natanail și Pinufrie (Dezlegare la ulei și vin)

28 V – Sf. Cuv. Mărt. Arsenie de la Proslop; Sf. Cuv. Mc. Ștefan cel Nou; Sf. Mc. Irinarh (Post)

29 S – Sf. Mc. Paramon și Filumen; Sf. Cuv. Pitirun (Dezlegare la pește)

30 D – Sf. Ap. Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României; Sf. Ier. Andrei Șaguna, mitr. Transilvaniei; Sf. Ier. Frumentie, ep. Etiopiei (Dezlegare la pește)
Duminica a XXX-a după Rusalii (Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor); Ap. I Corinteni IV, 9-16; Coloseni III, 12-16; Ev. Ioan I, 35-51; Luca XVIII, 18-27; glas 8, voscr. 3