Sărbătoarea Înălțării Domnului este prăznuită de biserica creștin ortodoxă la 40 de zile de la Paște sau Învierea Domnului.
Când pică Înălțarea Domnului
În creștinism, Înălțarea Domnului marchează înălțarea lui Isus Hristos la ceruri, eveniment menționat în cartea Faptele Apostolilor din Biblie. După Învierea Sa, Isus s-a arătat discipolilor timp de 40 de zile, după care a fost înălțat la ceruri în fața lor. În timpul Înălțării, Isus a promis că va trimite Duhul Sfânt pentru a-i îndruma și a-i întări în misiunea lor de a propovădui credința.
În acest an, Paștele Ortodox cade pe 5 mai, astfel că Înălțarea Domnului 2024 va fi sărbătorită pe 13 iunie. Această sărbătoare este cunoscută în popor și sub numele de Ispas.
În tradiția ortodoxă, Înălțarea Domnului este considerată unul dintre marile praznice împărătești ale bisericii, reflectând importanța teologică a evenimentului, care simbolizează înălțarea umanității în persoana lui Hristos către Dumnezeu. De sărbătoarea Înălțării, biserica ortodoxă organizează slujbe speciale și rugăciuni, celebrând înălțarea lui Isus Hristos și reamintind învățăturile și promisiunile Sale.
Citește și: Pe ce dată are loc Înălțarea Domnului în 2024? Rugăciune care se rostește pentru iertarea păcatelor
În creștinism, Înălțarea Domnului simbolizează și înălțarea umanității împreună cu Isus. Credincioșii consideră că, prin credința în Isus și urmarea învățăturilor sale, sunt chemați să participe la viața divină și să aspire la comuniunea cu Dumnezeu.
De asemenea, această sărbătoare este legată de credința în revenirea lui Isus Hristos în slavă pentru a judeca lumea și pentru a instaura Împărăția lui Dumnezeu, îndemnându-i pe credincioși
Tradiții și obiceiuri la Înălțarea Domnului
De Înălțarea Domnului sunt asociate numeroase tradiții și obiceiuri, unele dintre ele fiind foarte cunoscute și respectate de mulți creștini.
Gospodinele vopsesc câteva ouă roșii pentru această sărbătoare și le ciocnesc, rostind "Hristos s-a înălțat"- "Adevărat s-a înălțat!".
Se crede că cei care mor în ziua de Ispas ajung direct în ceruri, întrucât între Paște și Înălțare, cerurile sunt deschise. Se fac pomeni și se împart alimente pentru morți, cum ar fi brânză, ceapă verde, pâine caldă și rachiu.
Bătrânii spun că, pentru a avea o recoltă bogată, semănatul trebuie să se încheie până la ziua de Înălțare. De asemenea, în această zi se sfințesc plantele de leac- leușteanul, paltinul și alunul. În unele regiuni, oamenii se bat cu leuștean pentru a se feri de boli și rele.
Citește și: Pe ce dată începe Postul Sfinților Petru și Pavel în 2024? Rugăciune care se rostește pentru binecuvântare
Femeile nu împrumută sare și nu dau foc din casă, deoarece se crede că astfel casa va vuia și vacile nu vor mai da lapte. De asemenea, de Înălțarea Domnului nu se spală rufe și nu se fac treburi gospodărești, fiind o sărbătoare cu cruce roșie. Se spune că cei care încalcă aceste interdicții vor fi urmăriți de ghinion.
În ziua de Înălțare, credincioșii ar trebui să fie mai buni și să evite certurile. Nu este bine să se spună vorbe urâte, jigniri sau reproșuri.
Totodată, este important să mergem la slujba de la biserică și să ne rugăm pentru sufletele celor adormiți, dar și pentru noi înșine, mai ales dacă traversăm o perioadă dificilă în viață.
Rugăciune care se rostește la Înălțarea Domnului
„Doamne, lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, pogorându-Te din înălţimile cereşti pentru a noastră mântuire şi hrănindu-ne cu bucurie duhovnicească în sfintele şi prealuminoasele zile ale învierii Tale şi, iarăşi, după săvârşirea slujirii Tale pământeşti, Te-ai înălţat cu slavă de la noi la ceruri şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatălui!
În această senină şi atotluminoasă zi a Dumnezeieştii Tale Înălţări la ceruri, pământul prăznuieşte şi saltă, cerul se bucură astăzi de Înălţarea Ziditorului făpturii, oamenii slavoslovesc neîncetat văzând firea noastră cea rătăcită şi căzută, pe umerii Tăi, acum, Mântuitorule, luată şi înălţată la ceruri. Îngerii se veselesc zicând: Cine este acesta, care a venit cu slavă puternic în lupte şi tare în războaie? Acesta este cu adevărat Împăratul Slavei?
Învredniceşte-ne şi pe noi, neputincioşii, care gândim încă la cele pământesti şi săvârşim neîncetat cele plăcute trupului, să cugetăm la înfricoşătoarea Ta înălţare la cer, grijile cele trupeşti şi cele lumeşti să le lepădăm şi împreună cu Apostolii Tăi să privim acum la cer şi, cu toată inima şi cu tot cugetul nostru, să ne amintim că acolo sus, în ceruri, este sălaşul nostru, iar aici pe pământ suntem doar străini şi călători, plecaţi din casa Părintească în ţara îndepărtată a păcatului.
Pentru aceasta Te rugăm cu osârdie Doamne, ca prin preaslăvită înălţarea Ta, să însufleţeşti conştiinţa noastră, să ne scoţi din robia acestui trup şi a acestei lumi păcătoase şi să ne învredniceşti să cugetăm la cele înalte, nu la cele pământeşti; că nu se cuvine să ne fie nouă pe plac, ci Ţie, Domnului şi Dumnezeului nostru, să-Ţi slujim şi să lucrăm, până când dezlegându-ne de legăturile trupului şi trecând vămile văzduhului, să dobândim cereştile Tale locaşuri, unde stând de-a dreapta Slavei Tale, împreună cu Arhanghelii şi Îngerii şi cu toţi Sfinţii, vom proslăvi Preasfânt Numele Tău, împreună cu Părintele Tău Cel fără de început şi cu Preasfântul şi Bunul şi de Viaţa Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin .”
Surse: libertatea.ro, crestinortodox.ro