Sfântul Andrei este prăznuit în fiecare an la data de 30 noiembrie. În 2023, această zi cade într-o joi și este declarată zi liberă legală, prin urmare cei mai mulți dintre angajații din România se bucură de o zi liberă
Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei este foarte importantă în țara noastră, pentru că foarte mulți credincioși din România au deosebită evlavie față de cel care ar fi adus creștinismul pe meleagurile unde se află astăzi România. Pe lângă tradițiile rânduite de Biserica Ortodoxă pentru această zi de sărbătoare, praznicul Sfântului Andrei este înconjurat și de foarte multe superstiții care datează din vechime și de care oamenii nu au uitat nici în prezent.
Ce semnifică busuiocul sub pernă de Sf. Andrei și când trebuie să respecte tinerele acest obicei?
Busuiocul este o plantă foarte apreciată într-o sumedenie de bucătării tradiționale din întreaga lume. În țara noastră însă, această plantă aromată nu este apreciată doar pentru gustul pe care îl oferă preparatelor alimentare, ci are și o puternică încărcătură spirituală.
Busuiocul este considerat o plantă magică. O legendă spune că acesta a crescut pe locul în care Constantin și Elena au descoperit Sfânta Cruce, aceasta fiind sursa obiceiului de a pune crenguțe de busuioc sfințit la crucea din casă.
La romani, busuiocul era asociat cu dragostea și fertilitatea, semnificațiile acestuia fiind în strânsă legătură cu fetele singure, nemăritate și care voiau din toată inima să își găsească alesul în cât mai scurt timp.
În țara noastră există mai multe zile în care fetelor le este recomandat să apeleze la puterile mistice ale busuiocului. Una dintre aceste clipe este noaptea Sfântului Andrei. Se spune că dacă în noaptea de 29 spre 30 noiembrie fetele nemăritate pun sub pernă busuioc, acestea își vor visa alesul inimii. Legenda spune că acest lucru este posibil pentru că în noaptea cu pricina se deschide granița dintre cele două lumi, cea materială și cea spirituală, iar magia din lumea de dincolo poate să intervină în lumea noastră.
Rugăciunea pe care trebuie să o rostești de Sf. Andrei
Ca pe cel chemat mai întâi decât toţi ucenicii şi însuţi văzătorul Cuvântului şi slujitorul, Sfinte Andrei Apostole, după datorie te cinstim pe tine. Că Mielului Celui Ce a ridicat păcatele lumii, cu neîndoielnică credinţă, fierbinte ai urmat. Încă şi Patimilor părtaşi te-ai arătat, ale Celui Ce a răbdat moarte cu Trupul de bunăvoie. Pentru aceasta strigăm către tine: roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
Semeţiile idolilor surpându-le şi de Patimile Mântuitorului dorind, Sfinte Andrei Fericite, te-ai arătat Apostol, din cer tuturor izvorând minuni şi păgânilor te-ai făcut învăţător, preafericite. Pentru aceasta, a ta pomenire după vrednicie cinstind, întru cântări o mărim şi cu credinţă o lăudăm, Apostole al Domnului: roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
Sursa: Doxologia.ro