Din acest motiv, creditele imobiliare cu dobândă fixă au devenit foarte populare. Ele sunt oferite de aproape toate băncile mari, inclusiv Raiffeisen Bank.

Calculul financiar stă la baza oricărei decizii. Așadar, când urmează să iei o hotărâre cu impact asupra bugetului pe care tu sau familia ta îl are în următorii 20 sau 30 de ani, este bine să aduni cele mai bune informații sau chiar să consulți un economist. Așadar, e important să faci o analiză riguroasă a ceea ce înseamnă un credit imobiliar și ce dobândă ți se potrivește mai bine. În ultimii ani, dobânda fixă a câștigat teren tot mai mult la noi în țară. În primul rând, să stabilim ce înseamnă o dobândă fixă? Practic, rata lunară rămâne neschimbată pe o durată stabilită cu banca la semnarea contractului. Indiferent de inflație sau de evoluția indicilor bancari, plătești aceeași sumă. Pentru mulți români, acest lucru a contat, deoarece dobânda fixă a însemnat o formă importantă de protecție într-o perioadă cu multe incertitudini.

Ce avantaje aduce dobânda fixă la un credit imobiliar

Cu siguranță, un avantaj major este stabilitatea bugetului. Știi exact cât plătești în fiecare lună. Nu apar surprize. Pentru familiile la început de drum sau pentru cei care vor să-și organizeze cheltuielile pe termen lung, acest lucru contează enorm. De asemenea, oferă și liniște psihologică. Atunci când ratele sunt previzibile, planurile pe termen lung devin mai ușor de făcut.

Ce riscuri sunt la un credit imobiliar cu dobândă fixă

Există însă și riscuri la un credit imobiliar cu dobândă fixă. De obicei, este mai mare la început decât cea variabilă. Practic, plătești un cost în plus pentru „siguranță”. În plus, după ce perioada de dobândă fixă se termină, creditul trece la dobândă variabilă. Atunci, rata depinde de indicele IRCC și de marja băncii. Dacă dobânzile cresc până în acel moment, rata lunară poate urca.

Acum că avem toate datele, putem spune că dobânda fixă la un credit imobiliar reprezintă o soluție bună pentru cei care pun pe primul loc siguranța financiară. Chiar dacă au un cost inițial mai ridicat, un credit imobiliar cu dobândă fixă oferă stabilitate într-un context economic greu de anticipat. Pentru mulți români, acest lucru face diferența.

Sursa foto: pexles.com