Între timp, centrul și sudul țării fierb la temperaturi ce au trecut de 40 de grade. La Brașov, un om s-a topit pe picioare în plin centru, iar medicii nu l-au mai putut salva, iar cei care s-au nimerit în trenuri sau tramvaie pe canicula sufocantă au crezut că li se taie respirația.

Citește și: Cod Roșu de caniculă în România! Meteorologii anunță 50 de grade la soare

Alerta de cod roșu de caniculă emisă pentru prima dată în această vară în România a ucis un om la Brașov. La Zimnicea s-au resimțit 44 de grade, iar în Capitală aerul greu de afară a devenit de-a dreptul irespirabil. În mijloacele de transport în care oamenii au fost nevoiți să se urce, călătoriile cu trenuri sunt un adevărat chin pentru pasagerii care merg în aceste zile caniculare, o recunoaște chiar șeful de tren de pe ruta Gara de Nord- Aeroportul Henri Coandă, pe care circulă una dintre cele mai moderne și noi garnituri

a căilor ferate.

Climatizare există în toate trenurile, susțin reprezentanții CFR, însă canicula e prea violentă ca să se mai simtă. Vagoanele s-au transformat parcă în cuptoare pe șine. George abia ce s-a întors în țară din vacanță și a fost intrigat să vadă că primește aer condiționat cu porția.

„Aer condiționat a fost pe parcurs când am intrat în tren de la Otopeni, de la aeroport.

Era ok și la un moment dat s-a oprit, adică s-a văzut clar că s-a dat mai încet. Nu că s-a oprit, s-a stricat fără voia lor”, a declarat călătorul.

Românii nu mai fac față căldurii din mijloacele de transport în comun 

Unii fac saună în garniturile încinse. Sufocați de atmosfera din tren, călătorii spun că s-au lovit de aer fierbinte, iar capătul de linie a venit ca o eliberare.

Nici dacă aleg alte mijloace de transport în comun, pasagerii nu au parte de condiții mai bune. Tramvaiele fără aparate de aer condiționat sunt capcane de foc. O femeie și a ieșit cu totul din fire pentru că vatmanul nu a vrut să deschidă ușa ca să se facă puțin curent. „Degeaba plătim abonament. Este mai cald decât afară. Parcă ești în cuptor face față”, a declarat o bucureșteană.

Citește și: Copii și profesori, leșinați în trenul spre Constanța! Prima reacție din partea CFR: „Dotarea vagoanelor de călători sunt suprasolicitate”
În tramvaiele vechi fără aer condiționat avem peste 47 de grade, în timp ce în tramvaiele noi temperatura este cu 20 de grade mai mică. Prea puțini dintre călătorii bucureșteni cu tramvaiele au parte de acest tratament. Din cele aproximativ 270 de tramvaie care ies pe traseu în această perioadă, doar 63 au instalație de climatizare.