Astăzi, 24 iunie 2026, elevii de clasa a VIII-a au susținut proba scrisă la Matematică în cadrul Evaluării Naționale 2026. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, candidații au avut de rezolvat exerciții și probleme din mai multe capitole ale materiei. Baremul oficial de evaluare va fi publicat de Ministerul Educației la ora 15:00.
Ce subiecte au picat la Matematică la Evaluarea Națională 2026
Primele date despre subiectele primite de elevi la proba de Matematică din cadrul Evaluării Naționale 2026 au apărut în mediul online înainte de publicarea oficială a documentelor de către Ministerul Educației.
Potrivit digi24.ro, examenul la Matematică a fost structurat în trei subiecte. Primele două au cuprins câte șase itemi obiectivi, cu răspuns de tip grilă, fiecare cerință fiind notată cu câte 5 puncte. Ultima parte a testării a inclus probleme care au necesitat prezentarea completă a rezolvării și justificarea demersului matematic. Una dintre cerințe a pornit de la o situație practică și le-a solicitat candidaților să argumenteze răspunsul folosind calcule matematice.
În ceea ce privește partea de Geometrie, elevii au primit exerciții referitoare la cerc, paralelogram și prismă dreaptă. Totodată, aceștia au avut de aplicat proprietățile și formulele studiate de-a lungul anillor de gimnaziu pentru determinarea unor lungimi, arii și volume. Subiectele au inclus atât itemi cu răspuns scurt, cât și probleme care au urmărit verificarea cunoștințelor de algebră și geometrie, precum și a capacității de a folosi metode de calcul și raționamente matematice în diverse situații.
Cum s-a desfasurtat proba la matematică
Elevii vor avea acces în sălile de examen până cel târziu la ora 8:30, pe baza unui act de identitate. Proba începe la ora 9:00, iar timpul de lucru este de două ore din momentul în care distribuirea broșurilor cu subiecte s-a încheiat pentru toți candidații, conform metodologiei Ministerului Educației.
Citește și: Evaluare Națională 2026: Când are loc prima probă, la Limba și literatura română
Rezolvările se redactează cu pix sau stilou cu cerneală albastră, iar pentru realizarea desenelor și a construcțiilor geometrice elevii pot utiliza instrumente specifice, în condițiile prevăzute de regulamentul examenului.
Candidații trebuie să respecte cu atenție instrucțiunile privind completarea lucrării, deoarece orice semn distinctiv poate conduce la anularea acesteia.