Românii trebuie să scoată mai mulți bani din buzunar! Traiul decent s-a scumpit cu 700 de lei față de anul trecut. Oamenii au fost obligați să facă de undeva rost de bani ca să țină pasul cu prețurile alimentelor, ratele în creștere și facturile mai mari.
Românii trebuie să scoată mai mulți bani din buzunar! Oamenii trebuie să muncească mai mult pentru un trai decent
Al doilea job a fost soluția salvatoare, în timp ce unii și-au făcut alte datorii. Acesta a fost antidotul împotriva traiului tot mai scump pentru Marcel și familia sa. De la o lună la alta bărbatul a trebuit să plătească mai mult pentru facturi, mâncare și alte lucruri.
„Și eu și soția avem câte două joburi. Au crescut foarte mult și prețurile și întreținerea și tot și ce cumperi.
Și Cristina este în aceeași situație. Femeia nu își permite luxul de a se pensiona după o viață întreagă de muncă.
Citește și: Cât costă o vacanță în Thassos în 2023? Destinația preferată a românilor se scumpește
„Dacă nu ne lasă datoriile, ce să facem? Cum să ne odihnim?”,
a mărturisit Cristina.Statistica arată că o familie are nevoie cu 700 de lei mai mult pe lună pentru aceleași cheltuieli ca anul trecut. Înseamnă o scumpire a vieții de zi cu zi cu 15%. Cifrele nu au nicio legătură cu realitatea, spun oamenii: „Greșit! Statistica este total eronată. Cel puțin cu încă 1000 de lei în plus, cam asta ar fi statistica așa, luată la bunăvoință, dar dacă ar fi să o luăm la bani mărunți vă spun eu că dă peste cap statistica.”, „Vă spun că sunt mult mai mari. Deci dacă facem o medie sunt o mie de lei: facturi, întreținere, acum au crescut și prețul la apă rece, canalizare, tot.”
Ca să facă față cheltuielilor de zi cu zi, românii își fac mai multe datorii
Alimentele sunt cu 17% mai scumpe față de anul trecut. Facturile au crescut chiar și cu 20%, iar ratele s-au majorat în medie cu 36%.
O greșeală pe care o fac mulți este să scape de aceste datorii făcându-și altele noi.
Citește și: Alte țări au ieftinit mâncarea, la noi se scumpește
„În final prețul produselor sau a serviciilor pe care noi le plătim printr-un împrumut vor costa mai mult pentru că se adaugă și dobânda. Cu revizuirea tuturor cheltuielilor mari sau mici este importantă și uneori nu ne dăm seama cum cheltuieli mici adunate împreună ne preiau o mare parte din bugetul nostru lunar”,
a explicat economistul Daniela Șerban.Din cheltuielile lunare ale unei gospodării 62% sunt reprezentate de alimente, băuturi, facturi, îmbrăcăminte și vicii.