Claudia Puican și Armin Nicoară se bucură din plin de viață și își împlinesc vis după vis. Încă nu au reușit să devină părinți, așa cum își doresc deja de ceva vreme, însă până la venirea pe lume a unui bebeluș, cuplul de artiști are grijă și de partea materială. Cu câteva zile în urmă, Claudia Puican își anunța fanii că a reușit să realizeze o mare dorință! Artista și soțul ei și-au cumpărat un apartament de vis în Dubai, o destinație de vacanță care este din ce în ce mai populară.
Locuința este una de lux, aflată la o distanță de doar cinci minute de Burj Khalifa, una dintre cele mai importante atracții turistice ale Dubaiului. Vedeta le-a dat o veste foarte bună și fanilor care plănuiesc să meargă în vacanță în Dubai, aceștia pot să închirieze apartamentul și să se bucure de tot ceea ce oferă el.
„Nimic nu pică din cer și trebuie să muncești din greu, dar am o vorba care îmi dă putere: „Ce îți dorești, aia primești.” Ei bine, dragilor, vă anunț că în curând veți avea ocazia să va bucurați de o vacanță de vis în Dubai, iar noi vă oferim șansa să stați chiar în apartamentul nostru, care va fi disponibil în regim hotelier! Veți avea acces la piscină, sala de fitness și multe alte beneficii pe care vi le voi dezvălui curând! Mulțumim, Doamne, pentru ce trăim!”,
Cu câteva zile în urmă, atunci când a dat vestea cea mare, Claudia Puican a făcut și un tur al apartamentului care dispune de piscină, sală de fitness și alte facilități pentru o vacanță cu adevărat de lux.
„Salutare, prieteni! Unde credeți că am ajuns? Am ajuns chiar în Dubai, pentru că avem o nouă casă chiar aici(...) Vreți să vă arăt cum arată? Hai să vă arăt așa, un pic, dar zilele astea stăm oricum vreo două săptămâni și numai de aici o să mă vedeți. Apartamentul este la cinci minute de Burj Khalifa și o să mă vedeți doar pe centru. Deci, aici este baia, aici avem bucătăria, aici este frigiderul, avem de toate. Aici este sufrageria și aici este dormitorului și avem un super balcon. O să ies și pe balcon să vă arăt cum arată. Deci, minunat, nu mă așteptam să fie atât de frumos. Aici o să stau eu în fiecare dimineață. Și, bineînțeles, este foarte aproape de Burj Khalifa, este la cinci minute de centru. Zilele astea mă vedeți aici și o să vă spun mai multe detalii, pentru cei care vor să vină și să viziteze Dubaiul, aveți apartamentul nostru la dispoziție în regim hotelier”, a anunțat Claudia Puican, pe pagina ei de Instagram, cu câteva zile în urmă.