Este vremea colindelor, iar în inima Munților Apuseni tinerii merg de seara până dimineața din poartă în poartă, iar gazdele îi primesc cu cozonaci, fructe și bani. Este locul unde tradițiile încă se păstrează cu sfințenie, iar localnicii nu dorm deloc noaptea pentru ca nu cumva colindătorii să greșească ușa.
În localitățile din Munții Apuseni, primii care ies la colindat sunt feciori satului. Îmbrăcați în costume populare, trec pe la fiecare gospodărie pentru a vesti Nașterea Domnului. Tinerii au colinde speciale pentru fiecare moment. Unele le cântă pe drum, altele atunci când intră în curțile oamenilor și altele când stau cu gazdele la masă.
„Colindele sunt moștenite de la străbunici, bunici, părinți și sunt în număr de patru.
Gazda pune dinainte banii pe masă, astfel încât colindătorii să cânte cât mai mult, iar după ce au mâncat bine colindătorii iau gazda la dans pe ritmurile alerte ale folclorului bihorean.
„Tot anul îi așteptăm cu drag. Este o tradiție din moși strămoși. Îi așteptăm, vin și noaptea la trei, patru, îi așteptăm cu ușile deschise”, povestesc sătenii.
În comuna Bulz există și un ansamblu de fete, care în noaptea de Crăciun umblă prin toate satele muntelui pentru a le colinda semenilor.
Cu banii adunați la colindat, tinerii organizează în primele două zile ale Crăciunului un bal la căminul cultural din localitate, la care sunt invitați toți sătenii.