Cornel Ilie a vorbit despre noul său proiect „Invizibilii”. Este primul musical românesc realizat la un nivel înalt, inspirat dintr-o carte scrisă de Ioana Pârvulescu. Povestea este o pledoarie pentru lectură și cunoaștere, adresată inițial copiilor, dar potrivită pentru întreaga familie. Protagonista este Laura, o fetiță care împlinește 8 ani și trebuie să învețe până a doua zi pentru a nu fi mutată la altă școală, unde și-ar pierde prietenii și pe băiețelul Raul, de care îi place.
Citește și: Cornel Ilie, la "Invitatul de 12", în această duminică, la Kanal D2 și Radio Impuls
„Proiectul se numește invizibilii. E primul musical românesc la un asemenea nivel. Este inspirat după o carte, scrisă de Ioana Pârvulescu și este o poveste carte îndeamnă la citit. Este o pledoarie fantastică la ce înseamnă să citești, cunoașterea pe care ți-o poate stârni.
Cornel Ilie, despre cât de mult talent au copiii
Cornel Ilie a declarat că a lucrat cu copii foarte talentați pentru acest proiect, el fiind responsabil de muzica și versurile întregului musical, dar și interpret al unui dublu rol, învățătorul și bibliotecarul. Personajele sale fac parte dintr-o poveste fantastică în care Laura, protagonista, călătorește prin cărți și întâlnește personaje literare. El subliniază că, de multe ori, adulții subestimează inteligența copiilor, care sunt capabili să înțeleagă lucruri mai profund decât credem.
„Pentru proiectul acesta am lucrat cu copii extraordinari de talentați. Eu am scris muzica și versurile pentru tot spectacolul acesta și joc în el, rolul învățătorului și bibliotecarul.