Cristian Andrei este următorul invitat al emisiunii „În oglindă”, prezentată de Mihai Ghiță, în ediția de sâmbătă, 21 martie 2026. Acesta se va confrunta din nou cu acuzațiile aduse de investigația Press One, „Molia. Metamorfoza „doctorului de suflete” Cristian Andrei”, în care este acuzat de viol și agresiuni sexuale asupra fostelor sale paciente, dar și de practicarea meseriei fără atestat.

Cristian Andrei, reacții neașteptate în platoul emisiunii „În oglindă”

Realizatorul emisiunii „În oglindă”, Mihai Ghiță, va încerca să afle punctul de vedere al psihoterapeutului, în legătură cu acuzațiile care îi sunt aduse. Acesta va fi întrebat dacă femeile cu care a interacționat l-au acuzat din cauza că s-au simțit abandonate, după ce au fost seduse, dacă a depășit bariera emoțională, sau dacă regretă ceea ce a făcut. Pe de altă parte, Cristian Andrei va recunoașite la un moment dat că a existat o idilă amoroasă între el și una dintre pacientele sale, care l-au denunțat.

Citește și: VIDEO Medicul Cristian Andrei, cunoscut ca „Dr. Love”, audiat pentru acuzații grave de agresiune sexuală și practicare ilegală a profesiei

Mihai Ghiță: "Cum vedeți lucrurile? Care este poziția d-voastră, fără să va întrerup, referitor la ce vi s-a întâmplat în ultimele luni?"

Cristian Andrei: "Sunt dispus să cer iertare, dar nu am cui! Nu a venit nimeni la mine să îmi spună: mi-ai greșit cu ceva! Îi fac pe oameni să mă iubească și

să îi las așa, de multe ori!"

Mihai Ghiță: "Credeți că anumite fete sau femei, care au dat declarațîi împotriva d-voastră au suferit un soi de abandon? Că nu le-ați dat atenție?"

Cristian Andrei: "S-a întâmplat cu siguranță și asta! Aici admit că am greșit! Am creat această atmosfera de sprijin emoțional și după probabil persoană aceea a simțit că nu mai primește!"

Mihai Ghiță: "Ați depășit cu vreodată această barieră emoțională cu cineva?"

Cristian Andrei: "Eu am avut poveste erotică cu una dintre persoanele care m-au denunțat!"

Mihai Ghiță: "Regretați punctul în care ați depășit această linie?"

Cristian Andrei: 'Nu! Niciodată!"

Ce s-a întâmplat între Cristian Andrei și Mihai Ghiță, în platoul emisiunii „În oglindă”?

În cele din urmă, lucrurile vor lua o întorsătură total neașteptată, după ce Mihai Ghiță va prezenta anumite declarații ale presupuselor victime ale lui Cristian Andrei, ce au fost publicate de Press One. Psihoterapeutul se va arăta extrem de deranjat de cele spuse la adresa lui și va reacționa într-un mod de-a dreptul uluitor.

Citește și: Cântăreața de muzică populară, Paula Hriscu, despre problemele grave de sănătate, în platoul emisiunii „În oglindă”: „Eram foarte împăcată cu ideea că mor!”

Cristian Andrei: "Faptul că ești pornit să-mi tot extragi mie de la Press One lucruri pe care le-au scris ei arată că asta îți trebuie! Ai această nevoie, poate este nevoia ta să-ți lămureșți scandalul din interiorul tău!"

Mihai Ghiță: "Eu ce citesc aici, nu certific! Nu pot nici să mi le asum! Este o documentare!"

Cristian Andrei: "Și atunci, pentru cine faci tu asta? Este un rechizitoriu! Răspunsul meu pentru toate astea este... Uită-te la mine!"

Aflați ce se va întâmpla între Cristian Andrei și prezentatorul Mihai Ghiță, în ediția de sâmbătă, 21 martie, a emisiunii "În Oglindă", de la 22:00, la Kanal D2!