Certificatul de atestare fiscală este un act oficial prin care persoanele fizice sau juridice pot dovedi îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor, contribuțiilor, precum si a altor venituri datorate către stat. Certificatul de atestare fiscală se eliberează la cerere, în aproximativ trei zile de la solicitarea formulată către Administrația Finanțelor Publice de sector sau de municipiu, în evidența căruia este înregistrat contribuabilul.

Citește și: Noua lege a pensiilor 2023. Schimbări importante pentru 5 milioane de români

Actul se emite pe baza datelor din evidența creanțelor fiscale și arată care sunt obligațiile de plată rămase restante în ultima zi a lunii anterioare depunerii cererii de eliberare.

Cine eliberează certificatul de atestare fiscala

Certificatul de atestare fiscală poate fi eliberat doar la cererea:

- contribuabilului
- instituțiilor/autorităților publice
- deținătorilor de titluri de participare la o societate
- unei alte persoane fizice sau juridice, însă numai în situația în care există, în acest sens, și

un acord scris al contribuabilului
- unui notar public, pentru o persoană fizică, în cazul dezbaterii unei succesiuni

Cererea de eliberare a certificatului de atestare fiscală poate fi:

- depusă la registratura organului fiscal competent
- trimisă prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire
- trimisă online către organul fiscal competent, prin intermediul serviciului Spațiu privat virtual, potrivit OMFP 660/2017

Cum poți să obții online un certificat fiscal?

Depunerea cererii de eliberare a certificatului de atestare fiscală se poate face online, începând cu anul 2017. Documentul urmează să fie eliberat tot online.

Citește și: Când va avea loc următoarea majorare a pensiilor în 2023? Marius Budăi a făcut anunțul oficial: „Să aducă o speranță părinților și bunicilor noștri”

Certificatul de atestare fiscala se eliberează pe baza datelor cuprinse in evidenta creanțelor fiscale a organului fiscal central competent si cuprinde obligațiile fiscale restante existente in sold in ultima zi a lunii anterioare depunerii cererii si nestinse pana la data eliberării acestuia, precum si alte creante bugetare individualizate in titluri executorii emise potrivit legii si existente in evidenta organului fiscal central in vederea recuperării.

Cerere de eliberare a certificatului fiscal online se poate realiza prin următoarele metode:

- prin Spațiul Privat Virtual
- prin sistemul informatic PatrimVen
- prin sistemul informatic de pe portalul ANAF

Dacă ești persoană fizică, înainte să completezi câmpurile necesare pentru eliberarea certificatului de atestare fiscală, trebuie să te înregistrezi în sistemul ANAF. Ulterior, vei completa o serie de date, precum: nume, prenume, CNP, serie și număr de buletin etc.

Persoanele juridice au accesul în sistem pe baza certificatelor digitale calificate.

Sursă: termene.ro, infotva.ro