Vlad Petrișor, reporterul Știrilor Kanal D, și cameramanii Bogdan Dragomir și Adrian Zorzolan se află în Turcia, în una dintre cele mai puternic afectate regiuni, Hatay. Din epicentrul dezastrului, ne țin la curent cu evoluția operațiunilor de salvare, dar și de ajutoare a sinistraților.

Peste 37.000 de mii de persoane au pierit în urma cutremurului din 6 februarie 

Între timp, ultimele dat arată că sunt peste 37.000

de persoane care au pierit în Turcia și Siria, ceea ce a făcut ca seismul de acum o săptămână să devină cel mai grav din ultimul secol. Doar o minune mai poate face ca victimele să fie găsite în viață, sub dărâmături.

”Dacă în Antakya spuneam că este rău, aici, în Kahramanmaraș, proporțiile dezastrului sunt înmulțite cu 10. Absolut totul a fost distrus, aici a fost epicentrul celor două cutremure și nicio clădire nu a rămas în picioare.

În locul în care ne aflăm acum era înainte un bloc care efectiv a fost spulberat și zeci de persoane și-au pierdut viața. La opt zile după dezastru, șansele ca cineva să mai fie găsit în viață sunt aproape de zero. Totuși, cum am spus și în transmisiunile anterioare, miracolele există, salvatorii au reușit să găsească într-o clădire semne de viață, iar pompierii turci, alături de cei spanioli au intervenit să salveze un copil aflat sub dărmături, împreună cu mama și bunica lui”,
a
transmis Vlad Petrișor din Kahramanmaraș 

Corespondenții Știrile Kanal D au noi informații despre situația actuală din orașul Antakya. Căutările continuă și astăzi

Sute de anchete au fost demarate împotriva constructorilor din Turcia, iar autoritățile au emis mandate de arestare pe numele unor dezvoltatori, după ce clădirile noi s-au prăbușit cu totul. Echipa Știrilor Kanal D se află în regiunea Hatay din Turcia.

„A trecut o săptămână de la cele două cutremure devastatoare din Turcia. Suntem în orașul Antakya, regiunea Hatay, cea mai devastată regiune din întreaga Turcie. Pe străzi sunt imagini apocaliptice. Doar salvatorii mai caută cea mai mică urmă de viață printre ruine, însă, după 7 zile, este aproape imposibil. Aceste două clădiri sunt acum părăsite, după ce au fost, efectiv, puse la pământ de cele două cutremure.

Aici s-a produs acel efect de „parter flexibil” de care ne spuneau specialiștii. Atunci când la parter există goluri mari pentru vitrine și pentru garaje, automat, structura de la bază cedează prima și se produce colapsul clădirii. Peste stradă, aveau să fie două blocuri aproape noi. Primul bloc a rezistat, însă cel de-al doilea nu, și s-a prăbușit peste imobil, iar astfel, au murit zeci de persoane. Salvatorii caută, în continuare printre ruine, supraviețuitori, în timp ce, rudele stau și așteaptă disperate un semn de la autorități”, potrivit stirilekanald.ro.

Citește și: Un celebru TikToker din Turcia s-ar afla încă prins sub dărmături, la o săptămână de la cutremur. Sora lui face apel către echipele de salvare. Semiha Duymaz susține că fratele ei ar fi încă în viață

Echipa Știrilor Kanal D, în epicentrul dezastrului

Telespectatorii Kanal D sunt astfel mai aproape de eforturile extraordinare făcute de comunitatea internațională pentru găsirea supraviețuitorilor, dar și pentru alinarea suferinței celor rămași pe drumuri, care își plâng morții sau își caută apropiații.

Kana D participa activ pentru ajutoarea celor afectați de cutremurele devastatoare prin donarea de lucruri vitale, necesare sinistraților, a echipamentelor tehnice de găsire a posibililor supraviețuitori. Toți cei care își doresc să se alăture efortului comun de sprijin pentru victimele din Turcia o pot face donând în conturile deschise de Ambasada Turciei la București la Garanti Bank BBVA:

CONT IBAN (LEI/RON): RO95 UGBI 0000 0120 6851 9RON
CONT IBAN (EUR): RO88 UGBI 0000 0120 6852 0EUR
Beneficiar: T.C. BUKRES BUYUKELCILIGI-YARDIM