O veste cumplită a fost transmisă de Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București, unde Alexandru Cristian Neacșu, un rezident în vârstă de 32 de ani, a fost găsit fără viață în timp ce se afla în garda.
Cum a fost descoperit medicul în baia Spitalului Floreasca
Potrivit primelor informațîi oficiale, polițiștii din București au fost anunțați printr-o sesizare la 112, în jurul orei 14:45, după ce medicul a fost găsit fără suflare într-un grup sanitar al Spitalului Floreasca.
„Pe 6 iunie 2026, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 1 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, în jurul orei 14.45, cu privire la faptul că în grupul sanitar al unei unităţi spitaliceşti din Sectorul 1 a fost găsit inconştient un cadru medical. Poliţiştii care s-au deplasat cu operativitate la faţa locului au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă, persoană în cauză fiind un medic rezident, un bărbat, în vârstă de 32 de ani. De asemenea, în pofida eforturilor depuse de medici pentru salvarea acestuia a fost declarat decesul”, a anunţat duminică, Poliţia Capitalei, potrivit asingorj.ro
Citește și: Descoperire macabră în Cluj. Un polițist de 39 de ani a fost găsit fără suflare în propriul apartament
Cine era medicul rezident Alexandru Cristian Neacșu
Alexandru Cristian Neacșu provenea din județul Gorj. Acesta a urmat studiile liceale la Colegiul „Mihai Viteazul” din Bumbești-Jiu, unde era cunoscut drept un elev serios și silitor, iar ulterior a urmat studiile medicale la Timișoara, urmând apoi o carieră în București, alături de soția să, care este tot medic și își desfășoară activitatea la Spitalul de Pneumologie "Marius Nasta".
Aceștia formau o familie reușită și aveau împreună doi copii, iar vestea decesului fulgerător al medicului a adus un val de tristețe și durere atât în rândul rudelor, apropiaților, dar și al colegilor din sistemul medical.
Potrivit unor informații apărute în spațiul public, lângă trupul medicului ar fi fost găsită o seringă goală, polițiștii luând în calcul mai multe ipoteze, inclusiv cea a unui gest extrem, însă cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urmă autopsiei și a investigațiilor medico-legale. Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri au preluat cazul și desfășoară cercetări pentru a stabili împrejurările exacte ale tragediei. Trupul medicului a fost transportat la Institutul Național de Medicină Legală, unde urmează să fie efectuată autopsia.
Moartea tânărului medic a stârnit reacții puternice și în rândul colegilor de breaslă. Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenți a transmis un mesaj emoționant, în care atrage atenția asupra presiunii uriașe la care sunt supuși medicii tineri.
„Suntem profund devastați de moartea colegului nostru, medic rezident în anul V la Spitalul Floreasca, găsit fără suflare în timpul gărzii de sâmbătă. Transmitem condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au cunoscut. Acesta NU este un caz singular. Este semnalul de alarmă al unui sistem care își epuizează și își abandonează tinerii medici. Gărzile interminabile, burnout-ul cronic, presiunea psihologică uriașă și stigmatizarea problemelor de sănătate mintală în spitale ucid. Medicii salvează vieți, dar pe ei cine îi salvează?”, au transmis reprezentanțîi organizației, potrivit asingorj.ro