Erika, artista care a împărțit internetul în două cu cea mai controversată melodie a momentului face declarații în premieră. Cântăreața vorbește fără perdea despre experiența care i-ar fi putut tăia aripile, dar și despre mesajul piesei care a creat valuri pe rețelele de socializare. Sunt versurile pe care puțini români nu le-au auzit până astăzi, deși melodia „Macarena” s-a lansat în urmă cu doar câteva zile. Iar ea este Erika, cea mai controversată cântăreață a momentului.
„Nu înjur la fiecare pas sau ceva de genul, dar cred că e cazul să acceptăm că avem un limbaj licențios la ordinea zilei. Pur și simplu am vrut ca în piesa asta să fiu reală, așa cum sunt eu și să evidențieze furia pe care am avut-o atunci când am scris piesa”, a declarat Erika Isac.
O piesă devenită virală, o ascensiune fulminantă, pe scurt, o adevărată rețetă a succesului, în ciuda faptului că versurile au împărțit internetul în două. Pe o parte sunt cei care critică limbajul deocheat și felul în care Erika trage un semnal de alarmă împotriva violenței asupra femeilor, iar pe de altă parte sunt cei care îi laudă curajul și tratează piesa drept un manifest.
„Cred că mesajul pe care îl livrează are o formă cu care nu toată lumea este confortabilă, tocmai pentru că ea este femeie și poate nu este
Erika Isac, despre videoclipul piesei: „Voiam să fie la fel de șocant”
Melodia nu are însă doar versuri vulgare, ci este însoțită și de un videoclip îndrăzneț. „Voiam ca clipul să fie la fel de șocant, aparent, ca și piesa”, a mai spus artista. Așadar, melodia și-a atins scopul: se bucură de faimă! Însă sunt mulți care se întreabă acum dacă Erika a vrut într-adevăr să transmită un mesaj sau s-a folosit de acest topic sensibil, abuzul împotriva femeilor, doar pentru a fi în trending.
„Sigur că ea este singura persoană care știe exact ce scop a avut, însă, indiferent de scopul pe care le-a avut, este important să ne uităm la efectele pe care le-a produs și anume faptul că toată lumea vorbește despre asta și toată lumea vorbește despre violență împotriva femeilor și fetelor. Indiferent de scopul pe care l-a intenționat, cred că melodia sa ajută pentru cauza drepturilor femeilor”, a mai declarat Andreea Bragă.
Iar prima dată când Erika a simțit cum i se inundă sufletul de nedreptate și revoltă a fost pe când avea doar 15 ani, la un concurs de talente televizat. În doar 6 zile, melodia „Macarena” a strâns 2,5 milioane de vizualizări.