Furtunile de toamnă capătă noi proporții mult mai violente, după cum au simțit pe propria piele locuitorii din aproape jumătate de țară. Cel mai rău a fost la Craiova, orașul a avut parte de precipitații record cu grindină și vânt atât de puternic încât zeci de acoperișuri au fost spulberate. „Vere, nu-i de joacă. A venit sfârșitul”, remarca un localnic. O oră a durat furtuna de cod roșu din Craiova, care a adus precipitații cât pentru douăzeci și patru de ore.

Citește și: Suntem datori vânduți pentru stat. Oamenii sunt îngrijorați cu privire la ce ne așteaptă

O mașină a rămas blocată într-un pasaj din oraș, iar zeci de acoperișuri și copaci au căzut pradă vântului puternic. Cel mai rău a fost în Cartierul 1 Mai. Zece acoperișuri au fost smulse de pe blocurile din zonă, au căzut peste mașinile parcate și chiar peste un loc de joacă.

Au fost transmise 34 de mesaje Ro-Alert în ultimele ore 

„A fost acoperișul pe ea. Au venit pompierii. A venit un vuiet puternic și la un moment dat se aude parcă ar fi o explozie, așa a venit”, „Parbrizul este făcut zob, deci neapărat trebuie înlocuit, nu se poate. Plafonul este tot, la fel, înfundat, tăiat. Toată noaptea eu n-am pus geană pe geană, deci n-am putut să ne odihnim”,

au declarat mai mulți localnici. Un acoperiș a avariat inclusiv o grădiniță unde învață zeci de copii.

„A fost o pală de vânt, care a ridicat complet acoperișul de pe această clădire. Cu forță foarte mare a lovit blocul nostru, s-a simțit or zguduitură. O doamnă de la etajul ăla i s-a spart geamul și a fost tăiată, s-a tăiat puțin la picior”, au mai spus românii.

Unii și-au suflecat mânecile și au început să curețe aleile, fără să mai aștepte ajutorul autorităților. Treizeci și patru de mesaje RO-Alert privind furtuni și vijelii au fost emise în ultimele ore în sudul, vestul și centrul țării. În unele zone, codurile galbene și portocalii emise de meteorologi s-au transformat în avertizări nowcasting de tip cod roșu.