Încălzirea globală a afectat și gerul Bobotezei, care se amână cu două zile.
„Am început anul cu o vreme deosebit de caldă pentru luna ianuarie. Vom continua astfel încă trei zile, în care temperaturile maxime se vor încadra între 6 și 15, poate 16 grade, sigur, valorile cele mai ridicate în partea de sud a teritoriului. Foarte cald va fi și în nopțile care urmează. Vor fi în zonele montane și precipitații mai abundente, dar și intensificări ale vântului, însă fenomenele mai severe le așteptăm de săptămâna viitoare, respectiv de luni, deci
Așteptăm o răcire accentuată a vremii, o răcire care va aduce în special în partea de nord a Moldovei temperaturi care pe parcursul zilei de luni probabil că nu vor depăși minus 8 grade.
Foarte frig va fi și în nopțile din cursul săptămânii, mai ales prima parte a săptămânii va fi una cu temperaturi deosebit de
Citește și: Tradiții și obiceiuri de Sf. Ion 2024: Ce trebuie să faci în această zi sfântă?
Nu vom mai ajunge însă la temperaturile excesiv de ridicate pe care le avem în aceste zile și privind pe o perioadă mai largă, respectiv la ce ne-ar putea aduce în continuare iarna, nu ar fi exclus că
Totuși, în continuarea anului 2023, cel mai cald an din istoria măsurătorilor la noi în țară, dar și în mare parte a globului, încă se evaluează acest rezultat, deci posibil ca inclusiv la nivel global anul 2023 să fi fost cel mai cald an din măsurători, nu este exclus ca și anul 2024 să aibă o evoluție termică asemănătoare”, a declarat Florinela Georgescu, directorul de prognoză al Administrației Naționale de Meteorologie.