Cu o comunitate uriașă, de peste 6 milioane de români, în diaspora finalul sărbătorilor înseamnă și marea reîntoarcere spre locurile de muncă. Granițele din vestul țării au fost pline marți.

În timp ce au așteptat în coloană, românii și-au amintit de clipele frumoase, petrecute în familie de sărbători, în timp ce unii dintre ei au arătat bagajele pline cu delicii luate de acasă: „Varză murată și slănină.

Facem sarmale acolo, în Germania.”

Mașini pline cu alimente, amintiri și mai ales cu dorul proaspăt de casă, asta se afla marți în vama Nădlac 2, la granița cu Ungaria. Mâncarea de acasă și gândul la următoarea vacanță ajută ca emoțiile să fie ținute în frâu: „Acum ne întoarcem iar la muncă, așteptăm să vină următorul concediu, Paștele”, „Ouă de țară, de la puicuțe.

Nu se compară cu ce e în Germania”.

În altă mașină, bagajele ocupă inclusiv bancheta din spate, toate pregătite de mama, iar în genți sunt bunătăți care vor ajunge în Germania: „Cârnați, caltaboși, slănină. E grea(n.red. plecarea de acasă).”

Citește și: Mai multe zile libere în 2024 pentru bugetari. Salariații vor avea parte de trei mini-vacanțe pe parcursul anului

Steluța e o mamă care pleacă din țară cu sufletul greu, chiar dacă portbagajul mașinii e plin: „Cozonac, pâine făcută de mama, de toate. Abia aștept să mă reîntorc.” Dorul și amintirile au prins-o din urmă chiar înainte să iasă din țară: „Eu locuiesc în Austria, dar am familie, am copiii în țară. A fost scurt, foarte frumos, dar scurt. Aici stau de o oră, în vamă, din păcate.”

Alții au combătut dorul de casă cu umor și o tărie de consumat la destinație.

Cei mai mulți români aflați în coloana lungă revin la muncă în străinătate: „Acum ne ducem în Italia, la muncă”, „La Berlin”, „Când ajungi acasă este foarte bine, cu familia, iar când ajungi la vamă treci mai greu, ca la români.”

O excepție este un domn care merge în vacanță: „Cu de toate, la stațiunea de schi, în Austria”.

Marți, timpul de așteptare la Nădlac a fost de aproximativ 60 de minute. La granița spațiului Schengen se ajunge de multe ori la și mai mult timp pierdut, suficient pentru a parcurge sute de kilometri pe autostradă.