Crăciunul înseamnă viață și mulți români sunt în această perioadă mai fericiți ca niciodată, pentru că au devenit părinți. Despre cei născuți în Ajun sau chiar în ziua de Crăciun se spune că sunt binecuvântați în plus. În maternități bebelușii sunt strânși cu emoție în brațe, iar mamele plâng de bucurie.
Cu o emoție greu de stăpânit o femeie din Gorj își ține în brațe nou născutul.
Femeia a născut la Spitalul Județean din Craiova chiar în Ajunul Crăciunului, prin cezariană.
„Vineri spre sâmbătă dimineața am născut, la trei dimineața, bucurie mare. Are 4,3 kilograme, băiețel sănătos, totul a fost bine aici”, a spus aceasta.
În schimb, o tânără de 22 de ani din Dolj a devenit mamă pentru prima dată. Nou născutul, un băiețel perfect sănătos, a venit însă mai târziu cu zece zile decât se așteptau părinții: „L-am născut de 3,9 kilograme, pin cezariană.
Conform tradiției, copiii născuți în aceste zile de sărbătoare sunt norocoși. La Spitalul Județean luni s-a născut un singur copil, duminică în schimb: „Pe data de 24 decembrie în maternitatea noastră s-au născut trei copii, doi băieței și o fetiță cu greutăți între 2,6 kg- 3,9 kg.
Și la maternitatea Bega din Timișoara două familii sunt mai bogate de luni, după ce Moș Crăciun le-a adus doi copii perfect sănătoși: „A venit ieri dimineață. A fost cel mai frumos cadou de Crăciun și ne bucurăm să o avem. Ne gândeam că o să vină după Crăciun, termenul era în 2 ianuarie, dar a venit mai repede, s-a grăbit. A vrut să fie cadoul nostru perfect.”
În semn de bucurie și recunoștință că au primit cel mai frumos dar de Crăciun, mulți părinți aleg să își numească pruncul Cristina sau Cristian. De altfel, peste 700 de mii de români își sărbătoresc onomastica în ziua de Crăciun.