Vremea le-a stricat planurile celor care au ajuns la munte în mini vacanță. În Poiana Brașov s-a încălzit atât de mult încât zăpada de pe pârtii s-a topit și noroiul a ieșit la suprafață. Condiții bune ar fi fost în partea superioară a masivului Postăvarul, dar pasionații de schi și snowbording n-au avut cum să ajungă acolo. Viscolul din vârf de munte a închis telecabinele și telegondola din stațiune.
Codul galben de viscol s-a resimțit din plin în Poiana Brașov, pentru că la altitudini mari vântul suflă chiar și cu 110 kilometri la oră, administratorii instalațiilor pe cablu au fost nevoiți să oprească telecabinele și telegondola, dar vântul a fost doar una dintre probleme. 6 grade celsius arătau termometrele în stațiune iar, din cauza vremii de primăvară, o mare parte din zăpadă s-a topit.
„Zăpada care în urmă cu două zile era de un alb imaculat s-a topit în mare parte, iar ce a mai rămas s-a colorat în maro. Această privește nu este deloc plăcută pentru turiști, iar vestea proastă pentru iubitorii sporturilor de iarnă este faptul că nu pot să schieze nici pe părțile de la baza muntelui, asta pentru că stratul de omăt este insuficient”,
a transmis Adrian Jătăreanu, corespondent Kanal D.Turiștii care sperau să schieze în condiții de iarnă au rămas cu un gust amar după câteva ture făcute pe cele două pârtii deschise la baza muntelui.
Turist: „Vremea e prea caldă pentru munte, pentru schiat.”
Reporter: „Îți cam dă planurile peste cap?”
Turist: „Foarte.”
„Este foarte slab, nu putem să plecăm sus”, mai spun oamenii.
Cum tot domeniul schiabil de altitudine a fost închis, miile de turiști s-au înghesuit pe pârtiile Stadion și Bradul.
Georgian, Denis și Gheorghe, trei prietenii din Neamț, învață să facă snowboarding, dar pe o vreme atât de caldă lecțiile sunt foarte dificile: „Căldura e un pic peste normele normale, având în vedere data de astăzi. Zăpadă e puțin topită, ieri dimineață, în momentul în care am ajuns, era puțin mai frig, erau undeva la minus 5 grade, zăpada era mai proaspătă, mai bună. Ne deranjează puțin și vântul. Noi nu avem ce face, sunt niște condiții care nu țin de noi, deci trebuie să ne bucurăm orice ar fi. Ieri tot la fel a fost călduț, a fost bine. Noi suntem de ieri ajunși. Pentru 25 decembrie ar fi trebuit un pic mai frig.”
La mare căutare a fost și pârtia de săniuș din Poiana Brașov, chiar dacă o mare parte din ea era acoperită cu noroi. Turiștii au scos din buzunar de la 35 de lei pentru o oră de acces la derdeluș, până la 100 de lei pentru o zi întreagă petrecută aici.
Zăpada apoasă le-a cam tăiat însă turiștilor pofta de distracție.
„Mai multă zăpadă(n.red. ar fi vrut să fie), că e ca mult pământ aici pe pistă, dar e frumos așa, mai ales că la noi este mai mult cald, nu e zăpadă”, „E adevărat, zăpadă se topește, dar profităm și noi din plin cât mai putem”, mai spun turiștii.
Iar meteorologii nu vin cu vești bune nici pentru zilele următoare. Vremea va continua să se încălzească iar temperaturile în Brașov vor ajunge chiar și la 11 grade celsius.