Vremea este atât de imprevizibilă încât îi surprinde până și pe meteorologi. Prognoza actualizată arată șanse de ninsori în zonele de munte chiar în perioada Crăciunului, mai repede decât ne așteptam. În restul țării vor fi ploi iar temperaturile, deși scad, rămân peste normalul perioadei, asta în condițiile în care bulgarii și grecii se luptă cu nămeți chiar și de un metru.

Meteorologi: temperaturile, deși scad, rămân peste normalul perioadei 

La Piatra Neamț, vântul care a suflat cu putere a smuls luni dimineață acoperișul unui bloc. Norocul a făcut să nu existe victime. În altă parte a țării, în județul Argeș, norii au reprezentat motiv de spaimă pentru unii locuitori. Și aceștia au legătură cu vremea. Sunt numiți lenticulari sau nori OZN. Apar ca efect al scăderii temperaturilor în condiții de umezeală și vânt puternic. La nivel național însă, vremea este și va fi anormal de caldă pentru decembrie.

„În următoarele zile așteptăm valori de temperatură chiar undeva până la paisprezece, șaisprezece grade, într-adevăr mai mult prin zonele deluroase, prin partea de sud, prin partea de est. Beneficiem de acest regim termic, spuneam, cu mult peste ceea ce ar trebui să avem la această dată, pentru că normele perioadei din punct de vedere al temperaturilor maxime, ar trebui să avem valori ale temperaturilor maxime cuprinse undeva între zero și patru grade”,

a precizat Diana Giurgiu, meteorolog de serviciu. 

Abia de la jumătatea săptămânii vremea se va răci în toată țara. Meteorologii anunță însă temperaturi mai mari decât cele obișnuite, cu ploi la câmpie și ninsori la munte chiar și de Crăciun.

Bulgaria în schimb se confruntă cu ninsori abundente. În sudul țării mai multe drumuri au fost închise din cauza căderilor masive de zăpadă, iar trenurile au înregistrat întârzieri masive.

La munte, la peste 1500 de metri, salvamontiștii au emis alerte de avalanșă.

Și în Grecia a nins abundent în weekend. Stratul de zăpadă a depus a depășit chiar și un metru în anumite zone, iar ninsorile vor continua în următoarele zile.