O familie de români din Spania este în centrul unei tragedii care șochează și revoltă totodată. Tatăl și-ar fi otrăvit cei doi copii, apoi și-a pus capăt zilelor. Reporterul Delia Sândulachi a adunat datele oferite până acum de garda civilă din Spania și a venit cu toate detaliile în cadrul jurnalului NEWSTIME.

Citește și: VIDEO Familie de români, condamnată la 50 de ani de închisoare în Spania! Prin ce chinuri treceau victimele

„Cei doi soți români erau în proces de divorț. În weekend, cele două fete, de doi și patru ani, au rămas în grija tatălui, pe nume Ionel, în vârstă de 34 de ani. Duminică ar fi trebuit să se întoarcă la mamă, dar bărbatul nu a mai răspuns la telefon, așa că femeia și noul ei partener au mers la ferma unde se aflau fetele. Au descoperit acolo o scenă șocantă.

Cele două copile și tatăl lor nu mai respirau. Medicii au fost alertați de urgență, însă nu au mai avut cum să îi salveze. Totul s-a petrecut în apropiere de Almeria, în sud-estul Spaniei, autoritățile de acolo cred că fetele au fost otrăvite, apoi tatăl lor s-a sinucis. Mama, o româncă în vârstă de 23 de ani, a fost și ea în trecut victima violenței bărbatului, tocmai de aceea a decis să pună punct căsniciei.
Acestea au fost informațiile”
, a declarat reporterul.