Gheorghe avea doar 26 de ani și toată viața înainte. Tânărul locuia în Italia de ceva timp, în Montalto Di Castro, unde se mutase cu familia sa din județul Neamț, locul său de origine, și lucra pentru compania de construcții a cumnatului său. Românul avea toată viața înainte și planuri mari pentru viitor, însă totul s-a terminat brusc, în urma unui cumplit accident rutier.

În data de 15 martie, în timp ce se afla pe o stradă din regiunea Lazio, Gheorghe a fost lovit în plin de o camionetă.

Tragedia s-a petrecut în jurul orei 6:00 dimineața. La fața locului au ajuns imediat salvatorii, care au încercat să îl resusciteze. Din nefericire, medicii nu au mai putut decât să confirme decesul victimei, care nu mai respira când a ajuns ambulanța la locul accidentului.

Autoritățile italiene au deschis o anchetă, însă nu au mai efectuat autopsia asupra tânărului, pentru că motivul decesului acestuia nu mai lăsa nicio urmă de întrebare, notează rotalianul.com

Moartea fulgerătoare a lui Gheorghe a îndurerat întreaga sa familie: „Te-ai stins în floarea tinereții”

Ziua în care s-a stins era una foarte importantă pentru tânăr, care trebuia să susțină chiar la acea dată examenul pentru permisul de conducere. Din nefericire, acesta nu a mai apucat să facă niciun lucru din tot ce și-a propus.

În urma lui Gheorghe a rămas o familie numeroasă.

Mama și surorile sale, care locuiesc în Italia, tatăl acestuia, care trăiește în România și un frate care lucrează în Germania. Luni, 18 februarie, tânărul va fi condus pe ultimul drum. În jurul orei 15:00 începe slujba de înmormântare, la biserica Sfânta Maria. În ultimele zile, după ce a aflat de accidentul cutremurător care i-a răpus fiul, tatăl acestuia a postat un mesaj sfâșietor pe rețelele de socializare.

Citește și: După ce a pus punct relației, o femeie din Capitală a fost atacată de fostul iubit. Bărbatul a distrus mașina în care aceasta se adăpostise

„Te-ai stins în floarea tinereții lăsându-mi în urmă o veșnică tristețe, Puiul tatei! Dumnezeu să te ierte, alături de îngeri!”, a scris tatăl lui Gheorghe, pe Facebook, scrie sursa citată.