Concret, din cauza umidității excesive generate de precipitațiile abundente și a presiunii mecanice puse de jucători, gazonul de pe stadionul „Emil Alexandrescu” a fost distrus total. Înfruntarea a început pe ploaie și s-a terminat pe ninsoare. În locul ierbii a rămas numai noroi. Primăria municipiului Iași investise jumătate de milion de euro în această suprafață.

„Nu știu cum se va putea juca fotbal în perioada următoare. Abia când media temperaturilor va fi în jurul valorii de zece grade se va putea interveni.

Se poate încerca și sub zece grade, dar nu trebuie să fie umiditate”, a declarat Adrian Oprișan, patronul firmei care a pus gazonul.

S-a jucat fotbal, dar a fost un chin

Întâmplarea a făcut ca o partidă de fotbal să fie programată pe „Emil Alexandrescu” chiar pe 21 februarie: Politehnica Iași vs Olimipia Satu Mare, în Liga a 2-a. Microbiștii care au mizat pe echipa gazdă își pot retrage banii, pentru că formația antrenată de Tibor Selymes a învins cu 2-0.

Starea terenului a fost principalul adversar pentru ambele combatante.

A fost o adevărată provocare pentru fotbaliștii ambelor echipe să își mențină echilibrul. „Când te duci și calci iarba și vezi că abia poți să mergi, nu e chiar ușor să alergi 90 de minute”, a spus Selymes, completat de tehnicianul echipei oaspete: „Din cauza calității gazonului, care a fost rupt în repriza a doua, au fost multe pase greșite.

Felicit autoritățile de aici, care au lucrat după ce gazonul a fost rupt de meciul de rugby, au încercat să facă tot posibilul să fie gazonul în cea mai bună stare”.

Scandalul a ajuns în Parlament

Deputatul Ciprian Paraschiv, care a fost și director de dezvoltare în cadrul Federației Române de Fotbal, a intervenit în acest scandal.

„Știe și un junior că, atunci când ai nevoie de victorie, când joci cu o echipă de la coada clasamentului și ai un avantaj valoric, gazonul trebuie să arate cât

mai bine posibil astfel încât să poți construi și ataca. De aceea a și fost menajat terenul toată iarna asta. Doar că... au decis alții să se joace rugby înainte pe el!

Ei bine, nu voi lăsa lucrurile așa! În aceste zile voi susține demararea unei anchete, prin declarație politică în Parlament și interpelare către toate autoritățile și instituțiile implicate, astfel încât ieșenii să afle adevărul iar vinovații să plătească”, a declarat Paraschiv, care a promis că va afla cine a aprobat disputarea jocului de rugby și va cere

recuperarea prejudiciului estimat la sute de mii de euro.

S-a încercat mutarea meciului de fotbal

Oficialii Politehnicii Iași au încercat să amâne meciul CSM Olimpia Satu Mare, sau să îl mute pe un alt stadion. Federația Română de Fotbal a refuzat programeze întâlnirea din Liga a 2-a la o dată ulterioară. Varianta disputării pe un alt teren, la Miroslava sau pe arena lui ACS USV Iași, a căzut și ea, întrucât a nins abundent înaintea partidei, iar suprafețele de joc respective nu sunt omologate pentru a

face față condițiilor de iarnă.

Următoarea confruntare din Liga a 2-a găzduită de stadionul „Emil Alexandrescu” va fi pe 7 martie, contra lui AFC Câmpulung Muscel. Agenția Națională de Meteorologie anunță că vremea se va încălzi în zilele următoare, deci vor fi posibile lucrări pentru îmbunătățirea calității „gazonului”.