Dogan Media International a obținut aprobarea Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) pentru preluarea licenței regionale de la Radio Boom către Radio Impuls. Astfel, Radio Impuls își extinde strategic rețeaua națională şi va fi auzit în curând şi la Buzău, Bârlad, Focșani si Piatra Neamț.
Această evoluție aduce rețelei un număr total de 23 de frecvențe, Dogan Media International consolidându-și astfel poziția de jucător redutabil si în industria radio.
Radio Impuls se alătură Kanal D în martie 2019, odată cu intrarea în Portofoliul Dogan Media International. Cu 2 studiouri, la Cluj și București și peste 4 milioane de ascultători din România, care se află în zona de recepție Radio Impuls, stația oferă ascultătorilor un program de infotainment, adresându-se unui public urban, dinamic, dornic de conţinut fresh, hituri contemporane si entertainment de calitate.
Radio Impuls reprezintă acum o reţea cu acoperire națională, prezentă în cele mai importante oraşe ale ţării: Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Sibiu, Timişoara, Braşov, Tulcea, Bacău, Râşnov, Bistriţa, Aiud, Târgu Mureș, Craiova, Botosani, Câmpina, Câmpeni, Ploiesti, Alba Iulia, Sinaia. În curând, Radio Impuls va putea fi ascultat si la Buzău, Bârlad, Focșani si Piatra Neamț.