Cum împodobim pomul de Crăciun? Cu beteală și bomboane, pe stil vechi sau modern, într-o singură culoare, cu panglici și globuri artizanale. Răspunsul ține de un adevărat război al brazilor. Deși mulți aleg moda actuală nu lipsesc nici nostalgicii sărbătorilor de altădată.
Pe vremuri bradul se numea pom iar decorațiunile reprezentau un adevărat lux.
„Este un brad decorat în stilul anilor 1970-1980, cu beteală din vată, cu globuri de sticlă, cu lumânări, așa cum se mai punea din când în când și cu artificii.
Pomul clasic de Crăciun, umbrit de brazii moderni
„Pentru ca decorul să fie complet, de pe masă nu lipsesc nucile și merele, iar alături avem banane și portocale, fructe ce se găseau cu greu în acea perioadă. Tot aici veți găsi vinul și sifonul pentru șpriț”, a transmis Andra Cătălina Ionescu, corespondent Kanal D.
Ce s-a schimbat de atunci? Moș Gerilă a devenit Moș Crăciun iar piața este inundată de decorațiuni moderne.
„Bomboanele de pe un an pe altul, că îți spărgeai dinții, nu puteai să le mănânci, asta era, și le țineam de pe un an pe altul să fie ornament”, spun oamenii.
Citește și: Prima zi de Crăciun în 2023: Tradiții și obiceiuri pentru 25 decembrie
În piața din Iași, cu greu găsim o tarabă unde să se mai vândă beteală.
„Clasic(n. red. a împodobit bradul), cum făceam cândva. Numai cu globuri puțin cel mai sofisticate, din ziua de astăzi, în rest păstrăm aceleași tradiții, cum știm noi, cum ne-am trezit noi din bătrâni”, „Beteală am pus. Mai multe globuri, steluțe, fundițe. Am pus verde, roșu și cu alb, am pus așa”, mai povestesc oamenii.
Și la Constanța beteala e o raritate pe tarabele comercianților și stârnește nostalgie.
„Când eram eu mică făceam lănțișoare din hârtii colorate, ne învăța la școală cum să le facem, covrigei, cu lumânări din acelea care se prindeau cu cârligul”, povestesc nostalgicii.
Moda în privința împodobirii brazilor se schimbă de la un Crăciun la altul.
„Bradul modern înseamnă eleganță. E de preferat să folosim globuri într-o singură culoare, să avem puțină strălucire. Se poartă foarte mult panglici, dar pentru spații mai mici există și variante mai nonconformiste de brad”, spune Iulia Dumitrașcu, corespondent Kanal D.
„Eu de exemplu am optat pentru o variantă mai ieftină și care ocupă mai puțin spațiu. Pentru că în apartament nu am avut loc pentru un brad clasic și mare, am construit un brad din lemn și sfoară, fără beteală, pe care l-am agățat pe peretele din sufragerie”, este alternativa pe care o propune Teo Argint, corespondent Kanal D.