Președintele Klaus Iohannis devansează recepția de Ziua Națională a României pentru a pleca în Dubai, unde va participa la un summit despre schimbările climatice. Tot acolo, Iohannis va pune semnătura pe aderarea României la Alianța solară. Reporterul Andra Ionescu a venit cu toate detaliile.
„Președintele României Klaus Iohannis va participa la parada militară de la Arcul de Triumf, după care va merge direct către recepția pe care o va organiza la Palatul Cotroceni. În mod normal, această recepție are loc seara, însă acum a fost devansată pentru că șeful statului are zbor către Dubai, acolo unde va susține un discurs timp de trei minute la summit-ul ONU, legat de schimbările climatice. Proaspăt întors din turneul african, șeful statului va participa și la Alianța solară, la care va adera și România la data de 3 decembrie.