Armin Nicoară a făcut furori atunci când a ales să ia parte la cel mai mare experiment social televizat, însă nu se accepta niciodată ca reality show-ul să aibă un impact atât de semnificativ asupra sa. Chiar dacă s-ar fi așteptat ca la un moment dat afecțiunea de care suferă să îi pună bețe în roate, iată că nu diabetul i-a îngreunat parcursul pe „Insula de 1 milion”, ci dorul de casă și în special de soția sa. 

După ce s-a întors din Republica Dominicană, Armin este mai hotărât ca niciodată să se concentreze mult mai mult pe timpul petrecut alături de persoanele cele mai dragi inimii sale și mai puțin pe muncă.

„Înainte să plec pe insulă mă „programasem” să muncesc continuu, să creez melodii, să mă zbat să intru în trending pe YouTube. Acum, după această experiență am început să îmi schimb puțin percepția asupra vieții.

Îmi doresc mai mult timp alături de familie, de soție, să dea Dumnezeu să facem un copil. Îmi doresc mai mult să stau alături de familia mea, de părinții mei, de fratele și de cumnata mea, de prietenii pe care eu îi simt aproape de familia mea. Sunt momente prețioase și chiar mă gândeam când eram pe insulă: „dacă mă întorc acasă și nu mai găsesc pe cineva drag?” Mi-am propus ca atunci când mă întorc acasă să nu mai alerg întruna”
,
a declarat Armin Nicoară, pentru Click

După ce a revenit în țară, artistul în vârstă de 28 de ani și Claudia Puican sunt mai determinați ca oricând să devină părinți, astfel că fac tot ce le stă în putere ca acest vis să devină realitate cât mai repede, așa cum a dezvăluit Armin.

„Noi eram programați să mergem chiar în perioada când eu am plecat pe insulă, de aceea Claudia s-a enervat foarte tare și a și plâns.

Nu am plecat împăcat de acasă, așa cum poate au plecat majoritatea concurenților și am avut norocul ca doctorul să ne programeze undeva la mijlocul lunii mai. Bineînțeles că eu continui tratamentul pe care mi l-a recomandat medicul și sper să îmi iasă analizele așa cum ar trebui ca să ne împlinim acest vis”, a mai spus artistul