Un accident deosebit de grav s-a produs în dimineața zilei de joi, 18 aprilie 2024, în jurul orei 04:00, în dreptul localității Peretu din județul Teleorman. O mașină în care se aflau trei persoane a fost străpunsă dintr-un capăt în altul de balustrada metalică aflată pe marginea drumului.
Din primele informații se pare că șoferul a pierdut controlul volanului, iau automobilul a intrat pur și simplu în bucata lungă de metal, care a străpuns mașina.
În mașină să aflau trei persoane, șoferul și doi pasageri, care au supraviețuit ca prin minune impactului cu bucata mare de metal. La fața locului au venit imediat salvatorii de la descarcerare și mai multe echipaje medicale, care i-au transportat pe oamenii care se aflau în mașină la spital.
„În jurul orei 04.00, pe raza localității Peretu s-a produs un eveniment rutier rezultat cu trei victime, dintre care doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 43 și 57 de ani. Pentru gestionarea acestei situații de urgență, la fața locului au acționat două echipaje de pompieri, din cadrul Detașamentului Roșiorii de Vede, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD și două echipaje medicale ale SAJ Teleorman.
Persoanele rănite, conștiente și cooperante, cu diferite traumatisme, au primit primul ajutor calificat și au fost transportate la spital. Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor P.S.I., iar cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări”, a transmis ISU Teleorman.