Agentul va ajunge în spatele gratiilor pentru trei ani și trebuie să plătească daune morale de peste 700 de mii de euro celor două familii. În primă instanță Constantin Popescu, polițistul care a accidentat-o mortal petrecerea de pe tom pe Raisa, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare și plata unor daune, doar că avocatul celor două familii a atacat decizia, iar astăzi dosarul a ajuns pe masa judecătorilor de la curtea de apel București.

Polițistul care a omorât-o pe Raisa, condamnat la trei ani de închisoare

Magistrații au schimbat sentința dintr-una cu suspendare, într-una cu executare, astfel că agentul de poliție va petrece trei ani în spatele gratiilor, ba mai mult trebuie să plătească familiei Raisei, dar și celeilalte familii a copilei grav rănite în accident daune de 700 de mii de euro.

Decizia este una definitivă, iar în această seară Constantin Popescu este nevoit să se predea și să petreacă prima noapte în închisoare.

Polițistul Constantin Popescu s-a prezentat marți seară la sediul Poliției din județul Argeș pentru a începe executarea pedepsei cu închisoare la care a fost condamnat definitiv.

Citește și: VIDEO Case tradiționale, resturante pentru turiști. Doi frați au readus un sat la viață

„În seara de 13 august a.c., poliţiştii argeşeni au primit un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de o instanţă din Bucureşti, referitor la un bărbat de 33 de ani, cu domiciliul pe raza judeţului Argeş, condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, ca urmare a săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Bărbatul s-a prezentat la sediul poliţiei, acesta fiind preluat pentru a fi încarcerat în vederea executării pedepsei”, transmit oficialii Poliţiei judeţene Argeş.

Bărbatul trebuie să plătească daune morale de peste 700 de mii de euro

De asemenea, judecătorii au dispus ca societatea de asigurări City Insurance, aflată în faliment, să plătească 500.000 de euro daune morale părinților Raisei și 200.000 de euro mamei celeilalte fetițe rănite în accident.

Citește și: VIDEO Un bărbat din Tecuci și-a găsit sfârșitul, după un conflict cu fiul său. Tânărul ar fi avut probleme psihice

La 13 ianuarie 2022, pe Bulevardul Laminorului din Sectorul 1 al Capitalei, o mașină de poliție condusă de Constantin Popescu a lovit două fete care traversau pe trecerea de pietoni. Raisa a murit pe loc, iar cealaltă fată a fost rănită și transportată la spital. Procurorii au concluzionat că polițistul conducea cu viteză mare și nu a acordat prioritate pietonilor.