Un turist din Craiova a dispărut în mare în timp ce își salva fiica din valurile agitate. Incidentul este extrem de grav și a avut loc în Jupiter, când era arborat steagul roșu. Turiștii și salvamarii s-au străduit să-l ajute pe bărbat, însă apa l-a înghițit în câteva clipe. De 24 de ore, scafandrii fac eforturi disperate pentru a îi recupera trupul.

„Momentul în care fetița și tatăl ei au intrat în apă, au fost fluierați de către noi, dar nu ascultă, oamenii nu vor să ne ia serios pe noi.

Oamenii au venit în concediu, vor să înoate. Îi înțelegem, dar nu ne putem noi risca viața pentru ei. E foarte greu”, a declarat un salvamar.

Citește și: VIDEO Un bărbat din Tecuci și-a găsit sfârșitul, după un conflict cu fiul său. Tânărul ar fi avut probleme psihice

Bărbatul de 36 de ani și fiica sa erau în apă.

Copila se distra cu un colac, dar curenții au fost prea puternici. Tatăl ei a ajutat-o, dar și-a epuizat forțele. Fata de 6 ani a fost adusă la mal cu greu de turiști și salvamari. Tatăl a dispărut însă în doar câteva clipe.

„Noi patrulam pe aici și am auzit niște zgomote. Am auzit pe toată lumea că urlă și am fugit repede aici. În momentul în care noi am ajuns aici.

Un domn ajunsese la fetiță, fetița fiind pe colac, iar noi în momentul acela am intervenit și noi în apă. Am ajutat să scoatem fetița, dar pe tatăl dânsei nu l-am găsit nicicum”, a declarat un salvamar.

Mobilizare impresionantă pentru căutarea bărbatului din Craiova

Incidentul extrem de grav a avut loc în timp ce steagul roșu era arborat, iar turiștii nu aveau voie în apă.

Pentru căutarea bărbatului de 36 de ani au fost mobilizați scafandri, salvamari, dar și o ambarcațiune și un elicopter. În apă sunt gropi adânci apărute în urma procesului de înnisipare, iar pericolul e sesizat când e prea târziu.

„O groapă de aproximativ cinci, șase metri paralelă cu malul pe o distanță de cel puțin 100 de metri. Efectuăm căutări în zona indicată din cauza hulei de fund a mării, nisip amestecat cu apă, vizibilitate este zero”,

a declarat Maria Ciulei, șeful scafandrilor ISU Dobrogea.

Joi, 15 august, salvamarii au menținut interdicția de a intra în apă din cauza valurilor mari. Miercuri, în stațiunea 2 Mai, un alt turist de 65 de ani și-a pierdut viața.