Dacă și rezultatul de la INML va fi pozitiv, cântărețul ar putea avea probleme serioase cu legea. În momentul de față, Jador așteaptă rezultatele oficiale de la INML, care vor stabili cu exactitate dacă testul preliminar DrugTest, pozitiv la opiacee, se confirmă sau nu. Rezultatul final va fi decisiv pentru eventualele consecințe legale pe care le-ar putea avea.
Citește și: Jador și Oana Ciocan au decis! Ei sunt nașii băiețelului lor, Avram: „Mi-am dat cuvântul”
Pe 14 mai, Jador a fost oprit în trafic de polițiști și testat cu aparatul DrugTest, rezultatul indicând prezența opiaceelor în organism. Ulterior, artistul a fost dus la INML pentru analize amănunțite, iar rezultatul acestora este așteptat în următoarele 72 de ore.
Potrivit avocatei Katia Cicală, dacă testele de la INML vor confirma prezența opiaceelor în organismul lui Jador, artistul ar putea fi vizat de un dosar penal pentru consum de substanțe interzise.
„În cazul de față urmează să aștepte 72 de ore până primește un rezutat de lNML. Dacă rezultatul va fi pozitiv atunci, din păcate, permisul va rămâne la autorități, urmând să se cerceteze, să fie un dosar penal pentru consumul sub efectul substanțelor. Dacă acest rezultat toxicologic este negativ, permisul se va restitui. Dacă este pozitiv, se va continua urmărirea penală.", a declarat avocatul Katia Cicală.
Așadar, rezultatul testelor de la INML este așteptat cu nerăbdare atât de Jador, cât și de fanii lui, care îi urmăresc cu atenție fiecare pas în mediul online. Toți speră ca situația să se clarifice cât mai curând.
Care a fost prima reacție lui Jador?
Jador a avut o primă reacție după ce DrugTestul efectuat de poliție a ieșit pozitiv la opiacee.
Artistul a tratat situația cu ironie și a respins ferm acuzațiile, declarând că nu consumă substanțe interzise.„Am făcut ceva, ce am făcut?(...) Mi-am permis-o! Îmi bag în venă din alea! Heroină?! Aia se face cu seringa?! Ce să zic, are dreptate! Pune aici la cocaină, că nu iau, să știe lumea că nu mă droghez! Mă duc (n.r. la INML), respect legea, normal”, a