Moartea Ștefania Szabo, directorul medical al Spitalului din Buzău, a declanșat o amplă anchetă penală. Medicul, în vârstă de doar 37 de ani, a fost găsit fără viață marți dimineață, în camera de gardă a secției de Chirurgie, în jurul orei 06:00.
Potrivit anchetatorilor, lângă trupul doctoriței a fost descoperită o fiolă cu propofol, un anestezic cu acțiune extrem de rapidă, cu aspect de lichid alb‐uleios, motiv pentru care este denumit și „laptele uitării” sau „laptele amneziei”.
Mai mult, ancheta s-a extins la verificarea stocurilor de medicamente din farmacia spitalului, la imaginile video și la încercarea de a afla cine a semnat pentru eliberarea fiolelor de propofol, tramadol şi diazepam.
Instituțiile de anchetă au deschis un dosar pentru ucidere din culpă, iar la fața locului s-au ridicat probe, fiind dispusă efectuarea necropsiei și de analize toxicologice complexe.
În cazul propofolului, medicii spun că, dacă este administrat fără monitorizare atentă, poate suprime centrul respirator și declanșa stop cardio-respirator. Familia doctoriței a cerut ca necropsia să fie realizată de un medic legist agreat, pentru a spori transparența investigației.
Până la publicare, rezultatele analizei toxicologice nu au fost făcute publice, iar ancheta continuă.Surse apropiate anchetei menționează că se iau în calcul două ipoteze: fie o administrare accidentală a unui medicament sedativ puternic, fie o decompensare medicală legată de suprasolicitare.
Ministrul Sănătății, primele declarații despre moartea Ștefaniei Szabo
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete a mărturisit că o cunoaște pe doctorița Ștefaniei Szabo, cât și pe mama acesteia.
„Deci, zece chirurgi în total. Asta înseamnă că, în mod normal, acolo trebuiau să se realizeze, în medie, în jur de trei gărzi de persoană. De ce doamna doctor făcea șapte gărzi sau de ce altcineva făcea mai puține decât putea să facă, nu știu, n u am o explicație dacă a fost alegerea dânsei să facă mai multe, dacă era pusă de situația de acolo, dacă colegii dânsei nu doreau să facă mai multe gărzi. Se va stabili ulterior! ”, a declarat Alexandru Rogobete.