Rusalii 2023: Pe ce dată pică Pogorârea Sfântului Duh în 2023? Rusaliile este una dintre cele mai mari sărbători cu cruce roșie pe care creștinii ortodocși le sărbătoresc. Acest praznic mai este cunoscut sub numele de Cincizecime sau Pogorârea Sfântului Duh.

Acest praznic este celebrat în Biserica Ortodoxă la 50 de zile de la Paște și la 10 zile de la Înălțarea Domnului. Începând cu anul 2008, prima și a doua zi de Rusalii au fost declarate zile libere legale în România.

Rusalii 2023: Pe ce dată pică Pogorârea Sfântului Duh în 2023?

În 2023, Rusaliile se sărbătoresc pe data de 4 iunie, într-o zi de duminică. Data la care este celebrată Pogorârea Sfântului Duh este flexibilă, la fel ca cea a Paștelui, așa cum a fost stabilit la Sinodul Ecumenic de la Niceea, în anul 325.

Potrivit tradiției, în ziua de Rusalii, Sfântul Duh s-a pogorât asupra celor 12 apostoli, în chip de porumbel, în timp ce aceștia se aflau în

cetatea Ierusalimului.

Tradiții și obiceiuri pe care românii le respectă de Rusalii

Există mai multe tradiții care se respectă din moși strămoși pe tot întinsul țării noastre. Se spune că este bine ca în ziua de Rusalii să se joace Dansul Călușarilor, pentru ca întreaga familie să se bucure de sănătate și bucurie pe tot parcursul anului. De asemenea, se spune că acest dans alungă spiritele necurate.

Citește și: Când este Înălțarea Domnului 2023. Sărbătoarea are loc în fiecare an, la 40 de zile de la Paște

Tot pentru a scăpa de duhurile rele, oameni obișnuiesc ca în perioada Rusaliilor să pună crenguțe de tei și frunze de nuc la icoane. Aceste obiecte trebuie sfințite în prealabil la biserică și se consideră că acestea binecuvântează casa în care sunt plasate.

În unele zone ale Ardealului se mai păstrează și astăzi un obicei mai puțin cunoscut. Pentru ca soțiile să fie sănătoase și frumoase tot anul, soții lor trebuie să le ude cu apă sfințită.

Există și anumite interdicții pe care oamenii trebuie să le respecte cu sfințenie cu ocazia acestei sărbători, pentru a avea parte de un an cu sănătate și bucurii.

Tradiția ortodoxă spune că de praznicul Pogorârii Sfântului Duh  nu se merge la câmp, pentru a nu fi furat de iele. Și tot din același motiv, nu este bine ca oamenii să aibă conflicte în perioada sărbătorii. De asemenea, pentru a nu se întâlni cu duhurile necurate, în ziua de sărbătoare nu se merge la vie sau în locuri pustii.

Citește și: Ce sunt sărindarele din Postul Paștelui 2023. Tradiția creștină se respectă în Postul Mare

De asemenea, nu se merge la scăldat în ziua de sărbătoare și nici nu se culeg ierburi medicinale pentru o perioadă de nouă săptămâni de la marele praznic.