Tensiunile apărute între clanurile mafiote italiene vor continua să capteze atenția fanilor serialului “Gomora”, odată cu difuzarea unui nou episod, în această seară, de la ora 22:30, la Kanal D2.
Fanii îndrăgitului serial “Gomora” îl vor regăsi pe Genny Savastano într-o situație extrem de dificilă. Azzurra, soția lui Genny, îi da vestea șocantă soțului său că fiul lor, Pietro, a fost răpit. Când Genny află că răpitorul fiului său este nimeni altul decât cei cunoscuți drept “Confederați”, temut clan mafiot Italian, ia legătura cu Ciro.
Gennaro și Ciro apelează la sprijinul lui Enzo, în acest război teribil ce se anunță a începe imediat însă, înainte de toate, cu toții trebuie să se supună “confederaților”. Ciro îi promite lui Enzo că dacă intră în luptă alături de ei, sora acestuia, Carmela, va fi răzbunată.
O întrevedere între Annalisa și don Edoardo face ca lucrurile să se precipite între cele mai puternice clanuri mafiote italiene, mai ales că cea cunoscută drept “Scianel” vrea să conducă Secondigliano.
Citește și: În această seară, de la ora 22:30, în “Gomora”, la Kanal D2: Clanul Savastano, de neînvins
Ce situații teribile vor avea de înfruntat Gennaro Savastano și aliații săi, pentru ca primul să-și recupereze fiul în viață, și cum se vor <delimita> clanurile în războiul permanent pentru supremație, puteți afla în această seară, de la ora 22:30, într-un nou episod din “Gomora”, productia difuzată numai la Kanal D2.