Pe 23 aprilie, românii sărbătoresc ziua Sfântului Gheorghe, unul dintre cei mai îndrăgiți sfinți din calendarul ortodox. Această zi este un prilej de sărbătoare pentru peste un milion de români care poartă numele Gheorghe, Georgeta, George, Georgiana sau alte derivate.

Citește și: Felicitări de Sfântul Gheorghe 2025. Poze cu text și urări pentru George, Georgiana, Georgeta și Gheorghe!

În 2025, sărbătoarea pică într-o zi de miercuri, oferind ocazia perfectă de a transmite gânduri bune și urări speciale celor dragi.

Cine a fost Sfântul Gheorghe?

Sfântul Gheorghe este cunoscut drept purtătorul de biruință, simbol al curajului și credinței, iar numele său este asociat cu lupta împotriva răului și cu protecția divină. 

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, sărbătorit de Biserică în ziua de 23 aprilie, a trăit în timpul împăratului Dioclețian (284-305), mai întâi în Capadocia și apoi în Palestina.

A fost fiu de mucenic, tatăl său a fost omorât pentru Hristos. 

Refuzând să renunțe la credința creștină, a fost supus la numeroase torturi și, în cele din urmă, martirizat. Este venerat pentru curajul și devotamentul său și este considerat ocrotitorul soldaților, al călătorilor și al celor care lucrează cu animalele.

Mesaje de “La mulți ani” pentru ziua de Sfântul Gheorghe

„La mulți ani, Gheorghe! Să ai parte de sănătate, fericire și împliniri în fiecare zi. Sfântul al cărui nume îl porți să te ocrotească mereu!”

„Zâmbește și s-aveți parte de toată distracția și emoția specifică acestei zile, iar întreaga zi să vă fie binecuvântată cu fericire, bucurie, raze de soare și prietenie”

„Îți urez “La mulți ani” pentru că porți acest nume, și fie ca Sfântul Gheorghe, pe care îl reprezinți, să-și coboare ochii asupra ta și să îți dăruiască fericirea dorită și numai bucurii și liniște interioară”

„Dragă Georgiana, îți doresc o zi plină de lumină, dragoste și momente frumoase alături de cei dragi. La mulți ani cu bucurie!”

„La mulți ani, George! Să-ți fie viața plină de victorii, asemenea sfântului ce te inspiră!”

„Pentru o Georgiana deosebită: să fii mereu veselă, iubită și împlinită. La mulți ani cu soare-n priviri!”

„Georgeta, îți trimit cele mai calde gânduri și urări de bine.

Să fii mereu înconjurată de iubire și armonie!”

„La mulți ani, dragă George! Fie ca în viața ta să fie mereu loc pentru speranță, prietenie și bucurii neașteptate”

„La mulți ani tuturor celor care își serbează numele astăzi! Să fiți fericiți, sănătoși și iubiți!”

„Sfântul Gheorghe să-ți vegheze pașii și să-ți lumineze calea către împlinirea tuturor dorințelor. La mulți ani!”

„Pentru că astăzi este o zi specială pentru tine, îți doresc să ai parte de ocrotirea Sfântului Gheorghe în fiecare clipă. La mulți ani!

„Pentru că ești un om extraordinar și merită să știi asta, îți urez un La mulți ani fabulos de Sfântul Gheorghe!”

„Numele tău e legat de curaj și victorie – îți doresc ca fiecare zi să-ți aducă propriile tale biruințe!”

„De ziua numelui tău, îți urez să ai parte de tot ce este mai frumos și mai bun în viață, așa cum meriți. La mulți ani, George!”

„Fie ca această zi sfântă să-ți aducă liniște în suflet și bucurie în inimă. La mulți ani de ziua numelui!”