Dragoș Suciu, omul care i-a comentat Simonei Halep aproape toate meciurile importante din carieră, a explicat ce turnură ar putea lua cazul de dopaj al campioanei.

„Așa cum știm, singura cale de atac, singura șansă rămasă pentru Simona este reprezentată de Curtea de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, un loc bine cunoscut pentru sportul românesc, deoarece foarte multe dosare, foarte multe spețe au ajuns în ultimii ani să fie decise acolo.

Din jurisprudența pe care o cunoaștem, de cele mai multe ori Curtea de Arbitraj Sportiv a redus suspendările, de obicei cam undeva la o treime, dar au existat și situații în care sancțiunea aplicată de Curtea de Arbitraj Sportiv a fost una mai mare decât cea dictată inițial. M-aș referi aici la cazul Sarei Errani. Cred că sunt speranțe pentru o pedeapsă ceva mai blândă, dacă vom vorbi despre o pedeapsă, însă este pentru prima oară când Curtea de Arbitraj Sportiv se confruntă cu

o astfel de speță, unde vorbim de spre două capete de acuzare”, a explicat comentatorul sportiv.