O altă tânără a plecat mult prea devreme din această lume! Sonia a pierit în chinuri cumplite, după ce a fost implicată într-un accident rutier extrem de grav. Tânăra șoferiță, care obținuse permisul de conducere cu aproximativ un an în urmă, ar fi ignorat limitele legale de viteză. Se îndrepta spre casă și voia să ajungă cât mai repede, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată.
Potrivit martorilor, Sonia a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens.
Moartea Soniei a venit ca un trăsnet pentru cei dragi: „Erai prea tânără!”
La scurt timp după moartea cumplită și fulgerătoare a tinerei de 19 ani, de tragedie au aflat și cei apropiați, care nu mai pot
„Nu cred așa ceva, mă întreb de ce oare viața asta e atât de nedreaptă și de ce Dumnezeu are mereu nevoie doar de oameni buni. Mă rog ca Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău Sonia Cernaianu iar părinților tăi să le dea putere să treacă peste această grea încercare!”, „Ultimele noastre poze, în care ne prosteam și erai cu zâmbetul pe față, ca în restul timpului de altfel, pentru ca așa erai tu, nebunatică și mereu cu zâmbetul pe buze. Nu aveam habar ca astea o să rămână doar amintiri”, „Erai atât de săritoare, vioaie, cu zâmbetul pe buze mereu, păcat de tinerețea ta!
Erai prea tânără! Sincere condoleanțe părinților și multă putere pentru a trece peste tragedia aceasta”, „Sonia Cernaianu, verișoara noastră draga, nu pot sa cred ca ai plecat de lângă noi! Ai lăsat in urma ta o durere atât de mare.