Taxele de cununie sau botez ating un nivel astronomic. Un astfel de eveniment poate ajunge și la câteva mii de lei, bani pe care ar trebui să îi scoată din buzunar nașul, asta dacă nu cumva este un negociator bun.

Pe de altă parte, reprezentanții bisericilor ortodoxe române spun că taxele care ajung, în unele cazuri cât un salariu minim pe economie, sunt în limita bunului simț.

„Cununie religioasă cu cor- 1900, cununie fără cor- 1700.” Aceasta este oferta de cununie religioasă a unei biserici din București. Prețurile diferă în funcție de zonă, astfel că nașii trebuie să bage adânc mâna în buzunar. În alte biserici prețul se negociază, se trece pe chitanță o sumă fixă, iar restul tarifului se stabilește în funcție de talentul de negociator al nașului, tactică extrem de cunoscută printre miri, socrii și nași de altfel.

Cei care vor să își unească destinele în fața lui Dumnezeu trebuie să scoată mai mulți bani din buzunar. Reprezentanții BOR au însă o soluție

Pe de altă parte, reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române condamnă astfel de practici și îi îndeamnă pe oameni să reclame prețurile astronomice episcopiei.

„Contribuțiile pentru serviciile bisericești sunt stabilite de consiliile parohiale ale fiecărei biserici, în limitele unor cheltuieli inerente pentru parohia respectivă și ale bunului simț.

Acolo unde apar excese sau condiționări sfidătoare acestea trebuie denunțate”, a transmis Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al BOR.

Totuși nu de aceeași părere sunt și preoții.

„Ai citit în scripturi ce înseamnă zeciuiala? Zece la sută din ce câștigi trebuie să dai la biserică”, a spus Calistrat Chifan, în cadrul unui interviu.

Propunerea preotului s-a viralizat imediat și a stârnit un adevărat val de reacții printre credincioși.

„Anormal, cum să mi se pară?! Păi cum? Pentru ce? Și așa plătim taxă la biserică”, „E absurd. Știu că biserica n-ar trebui să încaseze nimic, adică totul ar trebui să fie dacă vrea cineva să dea de bunăvoie, nu să oblige pe cineva”, spun românii.

La câteva zile de la acest incident preotul a spus într-un mesaj transmis pe rețelele sociale că a glumit în legătură cu tariful mirilor.