Buna Vestire sau Ziua Cucului, cunoscută în popor și ca Blagoștevenia, este o sărbătoare mare din Calendarul ortodox și este prăznuită în fiecare an pe data de 25 martie. În această zi, Biserica celebrează vestea cea buna a întrupării Mântuitorului, adusă Fecioarei Maria de Arhanghelul Gavril, în care a vestit Sfintei Fecioare că va naște pe Fiul lui Dumnezeu.

Citește și: Când începe Postul Paștelui în 2024? Credincioșii se pregătesc de cel mai aspru și lung post

„Blagoștevenia” este prima sărbătoare confirmata în documente, dintre sărbătorile Maicii Domnului. Data aceste sărbători a variat de-a lungul timpului. Inițial, avea loc în ajunul Bobotezei (5 ianuarie), iar in unele Biserici din Apus, ca cele din Spania, Galia si Milano, Buna Vestire s-a sărbătorit pe 18 decembrie.

Anul acesta, Buna Vestire pică în timpul Postul Paștelui, iar Biserica acordă dezlegare la pește. Fiind o sărătoare atât de importantă, există și numeroase credințe, obiceiuri și practici asociate acestei zile.

În continuare articolului o să aflați cele mai cunoscute tradiții de Buna Vestire, cât și ce nu este bine că faci sau să nu faci pe 25 martie 2024!

Tradiții de Buna Vestire. Ce nu este bine să faci în această zi?

  • În calendarul popular, Buna Vestire este cunoscută și ca Ziua Cucului, pentru că este ziua în care are loc primul cântec al cucului, care anunță venirea primăverii. Primul sau cântec care are loc de obicei la Buna Vestire, trebuie sa fie așteptat de toți oamenii in haine curate, veseli, cu stomacul plin si cu bani in buzunare. În caz contrat, tradiția spune că dacă primul cântec al cucului era auzit pe stomacul gol, în spatele omului, acesta era semn rău.
  • În anumite zone ale țării este obligatoriu să ai bani în buzunar în această zi. Se spune că orice cântat al cucului trebuie plătit, ca să aducă noroc, sănătate și belșug. Prin urmare, dacă auzi cucul, aruncă un bănuț în direcția din care se aude. Dacă pasărea îți cântă drept în față, e semn bun.
  • De asemenea, cântecul cucului își poate spune în câți ani o să te căsătorești. Tradiția spune că fetele și băieții obișnuiau să „îl întrebe” pe cuc când se vor căsători. Dacă vrei să afli câți ani mai ai de așteptat până te măriți, întreabă cucul. Dacă acesta tace, te măriți anul acesta. Dacă cucul începe însă să își cânte numele, trebuie să numeri fiecare cântat al acestuia întrucât este echivalent cu anii care trebuie să treacă până te măriți.
  • După cum spune și numele sărbătorii, această zi aduce mereu creștinilor o veste minunată. Tradiția mai spune că oamenii nu au voie sa se certe. Cine se cearta în ziua de Buna Vestire săvârșește un mare păcat și va avea parte de necazuri tot restul anului.

  • Oamenii de la sat obișnuiesc să pună de Buna Vestire pâine și sare pe pragul ușii de la intrarea în casă, pentru a hrăni îngerii.
  • Cel ce se trezește primul în dimineața de Blagoviștenie, trebuie să pună tămâie pe jar și să ocolească apoi casa de trei ori, răspândind fumul de la tămâie în toată bătătura, fără a uita de grajduri și de pomi.
  • Fiind dezlegare la pește, se spune că acela care gustă pește de Buna Vestire se va simți tot anul ca peștele în apă. În popor se mai spune că toți pescarii nu ar trebui să arunce cu mămăligă în apă în ziua de Buna Vestire, pe 25 martie. În caz contrar, peștii vor muri.
  • În Bucovina nu se pun ouă la cloșcă de Buna Vestire, pentru că se consideră că ar putea ieși pui cu două capete și patru picioare.
  • În unele zone, pentru a avea roade bogate în livezi, pomii se amenințau cu toporul și se stropeau cu țuică.
  • Gospodarii din Maramureș adună lucrurile de prisos de prin curți si le dau foc. Ritualul, cunoscut încă din tradiție sub numele Noaptea focurilor, e practicat la fiecare casă maramureșeană, el durând până după miezul nopții sau până în zori.

Surse: crestinortodox.ro, playtech.ro