Botezul Domnului, cunoscut în popor sub numele de Bobotează sau Epifanie, este unul dintre cele mai mari praznice de pe parcursul anului bisericesc și primul din noul an, care a început cu doar câteva zile în urmă.

Boboteaza este sărbătorită în fiecare an pe 6 ianuarie, dată care în 2024 cade într-o zi de sâmbătă. Sărbătoarea cu cruce roșie marchează momentul în care Iisus Hristos a fost Botezat de către Sfântul Ioan Botezătorul. Potrivit legendei, acest act s-a petrecut în apele râului Iordan, de aceea l-a această dată se sfințește apa, care ulterior este împărțită creștinilor de pretutindeni.

[Sursa: Captură YouTube]

Obiceiuri și superstiții de Bobotează

Fiind o sărbătoare atât de importantă pentru creștinii ortodocși, nu e de mirare că de Bobotează se leagă o mulțime de tradiții și superstiții.

La fel ca la orice sărbătoare cu cruce roșie, credincioșii nu au voie să spele haine. Spre deosebire de celelalte praznice din calendar, cu ocazia Botezului Domnului nu este permisă spălarea rufelor nici pe 5 și nici pe 7 ianuarie, pentru că la acest praznic se sfințește apa.

Nici treburile mai solicitante pe care oamenii le fac de obicei în gospodărie nu sunt permise în această zi. Prin urmare, oamenii nu au voie să taie lemne sau să facă alte lucrări grele.

Strict interzise sunt și jocurile de noroc. Se spune că cine joacă în această perioadă atrage paguba și ghinionul, concretizat în special prin pierderi financiare.

Citește și: Colindul, tradiția care nu moare. Tinerii din inima Munților Apuseni încă păstrează obiceiurile din bătrâni: „Primim binecuvântare de la părintele paroh și începem dintr-un capăt al satului până în celălalt”

Însă superstițiile din popor care au legătură cu ziua de Bobotează nu se opresc nici pe departe aici. O legendă spune că la această dată se deschid cerurile, așa că în unele zone ale țării se merge la colindat în ajunul Bobotezei. Tot în această zi, preoții și alți membrii ai bisericii vin din casă în casă pentru a desfășura ritualul de Iordan, adică sfințirea apei și stropirea cu aceasta în toate încăperile. Se spune că această tradiție aduce liniște în casă, prosperitate și purifică locuința.

Unul dintre cele mai vechi obiceiuri legate de această sărbătoare este înconjuratul casei cu o lumânare, după ce gospodăria a fost sfințită de preot. Ulterior, lumânarea se păstrează în locuință și se aprinde la nevoie. Se crede că aceasta poate aduce protecție în fața pericolelor și chiar că îi liniștește pe gospodari atunci când se ivesc situații critice.

[Sursa: Captură YouTube]

Rugăciunea pe care să o rostești de Bobotează 

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, Unule Născut din Tatăl mai înainte de toți vecii, Lumină din Lumină, Care luminezi toate, Care nestricat Te-ai întrupat din Preasfânta Fecioară Maria și ai venit în lumea aceasta pentru mântuirea noastră. Tu însă nu ai răbdat să vezi neamul omenesc muncit de diavolul și pentru aceasta în luminata zi a dumnezeieștii Tale Arătări ai venit la Iordan, la păcătoși și la vameși, ca să Te botezi de la Ioan, fără de păcat fiind, ca să împlinești toată dreptatea și să speli în apele Iordanului păcatele întregii lumi, ca un Miel al lui Dumnezeu, să le iei asupra Ta și să ne mântuiești cu Cinstit Sângele Tău.

Pentru aceasta Te-ai afundat în apele Iordanului, ai deschis cerul cel închis de Adam și Duhul Sfânt a venit peste Tine ca un porumbel. Tu ai luminat și ai îndumnezeit firea noastră și dumnezeiescul Tău Părinte Ți-a vestit bunăvoirea Sa, pentru că ai împlinit voia Lui și ca un om ai primit păcatele și prin junghiere Te-ai gătit, după cum Tu Însuți ai grăit: „Pentru aceasta Mă iubește Tatăl, pentru că Eu Îmi pun sufletul, ca iarăși să-l primesc”, și, astfel, în această prealuminată zi, Tu, Doamne, ai pus începutul mântuirii noastre. Pentru aceasta toate puterile cerești se bucură și toată făptura se veselește, așteptând slobozire din stricăciune, zicând: „A venit luminarea, s-a arătat harul și izbăvirea, lumea se luminează și oamenii se umplu de bucurie. Să se veselească acum cerul, pământul și toată lumea să se bucure, râurile să salte, izvoarele, lacurile, adâncurile și mările să dănțuiască, că prin Dumnezeiescul Botez astăzi s-a sfințit firea lor. Să se bucure astăzi și adunarea oamenilor, că firea lor capătă astăzi starea cea dintâi, și toți să cânte cu bucurie: Este timpul Arătării lui Dumnezeu. Veniți cu mintea la Iordan să vedem priveliște mare: Hristos vine spre Botez, Hristos vine la Iordan, Hristos îngroapă în apă păcatele noastre, Hristos merge să caute oaia cea rătăcită și o găsește și o duce în rai”.

Această taină dumnezeiască păzind, iubitorule de oameni, Doamne, învrednicește-ne pe noi, cei ce însetăm după glasul Tău, să venim la Tine, Izvorul cel pururea dătător de viață, să scoatem apa harului Tău și iertarea păcatelor și să trăim în veacul de acum în curăție și feciorie, în dreptate și cucernicie, așteptând nădejdea cea fericită și arătarea slavei Tale, a Marelui Dumnezeu și Mântuitorului nostru, pentru că nu ne mântuiești numai după faptele noastre, ci cu marea Ta milostivire și cu înnoirea Sfântului Tău Duh, în baia nașterii din nou, ca îndreptați cu harul Tău să fim moștenitori ai vieții veșnice în Împărăția Ta, unde ne învrednicește să slăvim, împreună cu toți sfinții, Preasfântul Tău Nume cu Părintele Tău fără de început și cu Preasfântul și Bunul și de Viață Făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sursă: Doxologia.ro