Conflictul ar fi mai vechi, însă ieri spiritele s-au încins și familiile rivale s-au războit cu pietre, borduri și pari. Șapte dintre scandalagii au ajuns în arestul poliției. Scenele violente s-au desfășurat în satul Podoleni din județul Galați.
Poliția e în alertă după un scandal între clanuri
Două clanuri care ar fi avut conflicte mai vechi s-au războit cu furci, pari și bolovani. Vizată de atac a fost o familie care a rămas fără geamuri la mașini și casă. Ca să calmeze spiritele forțele de ordine patrulează și acum în sat.
Polițiștii și mascații le supraveghează fiecare mișcare celor implicați în conflict. În mijlocul scandalului a fost prins și un trecător care s-a ales cu o rană la picior, după ce a fost lovit de o bordură. Cu răni s-au ales și scandalagii. Polițiștii au săltat 11 indivizi care au participat la violențe iar șapte dintre ei au ajuns în arestul poliției. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru tulburarea ordinii publice și distrugere și continuă ancheta.