Scumpirea tarifelor la metrou, programată inițial pentru 1 mai, a fost amânată cu două luni, după ce ministrul interimar al transporturilor, Radu Miruță, a cerut companiei Metrorex să reducă mai întâi cheltuielile înainte de a majora prețurile pentru călători.
Scumpirile de la metrou, amânate 2 luni
Decizia vine în contextul nemulțumirilor exprimate de utilizatorii transportului subteran, care consideră că o majorare a prețurilor este greu de suportat, mai ales după ce tarifele au fost crescute recent. Ministrul
„Convingerea mea este că Metrorex are suficiente resorturi de a suporta diferența obținută din creșterea de preț, reducând cheltuielile din altă parte. Cred că e cazul să nu rezolvi problemele cu management prost dintr-o companie, luând tot de la oameni”, a
Pe de altă parte, fostul ministru al transporturilor, Ciprian Șerban, care a semnat ordinul de scumpire, susține că majorarea era necesară din cauza costurilor tot mai mari ale Metrorex și că inițiativa a venit
Potrivit planului inițial, prețul unei călătorii urma să crească de la 5 la 7 lei, iar abonamentele lunare de la 100 la 140 de lei. Deși scumpirea a fost amânată, aceasta nu este anulată definitiv. Dacă Metrorex nu va găsi soluții pentru reducerea cheltuielilor în următoarele două luni, noile tarife ar putea intra în vigoare.