După trei ani în care turiștii au putut să vadă Cazinoul din Constanța doar de afară, se apropie momentul în care impresionanta clădire își va redeschide porțile. Lucrările au avansat atât în interior, cât și la exterior, iar schimbările sunt vizibile. Autoritățile speră că la vară nu vor mai fi nevoite să țină ușile închise. De pe faleza din Constanța, schimbările celebrului Cazinou pot fi observate cu ochiul liber. 

Citește și: Cazinoul din Constanța, pregătit să primească turiști începând de anul viitor. Localnicii sunt foarte încântați: „Mult a stat în paragină”

Fațada este aproape gata, iar ferestrele au fost schimbate cu geamuri de termopan și lemn de stejar, pentru a rezista mai bine furtunilor de la malul mării. „Cei patru stâlpi de la intrare vor primi sticlă, marmură. Au fost alese de către proiectanți și arhitecți cea mai bună soluție să reziste în timp”,

este explicația șefului de șantier.

Și faimoasa fereastră în formă de scoică va fi îmbrăcată în sticlă de murano din Italia, în timp ce podeaua a fost deja acoperită cu bucăți de marmură și travertin aduse din patru țări. „Pe vremuri, aici era un restaurant generos cu vedere la mare. Tâmplăria și pardoseala au fost schimbate, tavanul a fost reparat, iar la final acest spațiu va fi decorat cu elemente art nouveau”,

a transmis reporterul Raluca Sevastru.

Cazinoul din Constanța ar putea fi finalizat în iunie 2024 

Și pereții și tavanul cazinoului vor fi restaurate. În subsolul clădirii, tavanul a fost reabilitat complet folosind aceleași elemente metalice din care a fost construit turnul Eiffel. În același timp, în atelierul de creație al cazinoului au fost restaurate peste 1.000 de ornamente. 

La finalul lucrărilor, clădirea Cazinoului ar trebui să arate la fel ca atunci când a fost inaugurată. Termenul de finalizare al lucrărilor este preconizat pentru luna iunie a anului acesta.