Fapta a fost surprinsă de camera de bord a victimei, iar bărbatul purta o brățară electronică de monitorizare, impusă din cauza unor acte anterioare de violență.

Răzbunare în trafic, profesor reținut

Victima, o femeie care a fost urmărită constant de fostul partener, a declarat că agresorul este un bărbat extrem de gelos și violent. „Când a venit spre mine, atunci chiar mi-am văzut moartea cu ochii”, a mărturisit aceasta, subliniind că gelozia bărbatului a explodat pe drumul național, iar impactul a fost inevitabil, mai ales că

zona nu permitea evitarea accidentului. Din fericire, mașina victimei nu a căzut în râpă.

Femeia a mai povestit că a anunțat zilnic poliția despre hărțuirea suferită, însă autoritățile nu au luat măsuri serioase, considerând că nu există dovezi suficiente. Din acest motiv, și-a montat o cameră de bord care a surprins momentul impactului. 

Citește și: Un alt caz de femicid în România! Ea este tânăra din Hunedoara, ucisă de concubin. Totul s-a întâmplat sub ochii fiicei lor

Bărbatul în cauză este profesor și, potrivit colegilor, avea o atitudine dificilă atât față de elevi, cât și față de colegi. Orele începeau la ora 8, însă el ajungea adesea cu întârziere, iar relațiile cu colegii erau tensionate, unele bune, altele mai puțin. De asemenea, a avut altercații verbale cu directorul și cu alți angajați ai școlii. În plus, femeia a relatat că profesorul manifesta comportamente violente și în afara școlii, inclusiv în timpul unor petreceri, când a devenit agresiv și a provocat conflicte din gelozie. 

Citește și: O româncă a fost înjunghiată în Italia de fostul soț și poate rămâne fără loc de muncă. Rănile suferite au afectat-o

După incidentul din trafic, profesorul a fost reținut de autorități și riscă să fie exclus din sistemul de învățământ. Cazul ridică semne de întrebare privind modul în care au fost gestionate sesizările anterioare ale victimei și necesitatea unor măsuri mai ferme împotriva violenței domestice.

Pentru persoanele aflate în situații similare, autoritățile recomandă apelarea numărului TEL verde 0800 500 333, destinat victimelor violenței domestice, pentru a primi sprijin și protecție.