Nu consumase alcool, dar a muncit sub soarele arzător. Temperatura corpului trecuse de 43 de grade când a ajuns la spital. Mama lui Dumitru își stăpânește cu greu lacrimile. Bărbatului de 32 de ani i s-a făcut rău aseară, după ce muncise sub cerul liber, iar părinții au chemat imediat ambulanța: „Este vorba despre un bărbat de 32 de ani cu temperatură centrală 43,3 grade, ceea ce înseamnă o hipertermie severă.”
Cea mai tânără victimă din codul roșu a fost un tânăr de 32 de ani din Iași
Rând pe rând organele bărbatului au cedat și medicii i-au declarat decesul.
Chiar și sportul practicat la orele prânzului pune o presiune uriașă pe organism spun medicii. La UPU Timișoara 260 de oameni ajung în fiecare zi cu probleme de sănătate. „Ați avut vreodată temperatură peste 40 de grade? Asta simte organismul, acesta este stresul la care îl supunem în momentul în care ne expunem la astfel de temperaturi.”
În ultimele cinci zile 7 persoane și-au pierdut viața în București, Suceava, Botoșani și Iași. O singură persoană este trecută de 70 de ani. În rest, vorbim de doi bărbați de 50 și o femeie de 53 de ani, pe lângă tânărul de 32 de ani mort în Iași. Ieri în Capitală un muncitor de 48 de ani a ajuns la spital cu o temperatură de 44 de grade. Nu avea alte boli cunoscute, însă medicii nu l-au putut salva.