Aproape la fiecare două zile, o persoană recurge la gesturi extreme pentru a obține un mic câștig, iar obiectele vizate variază de la portofele și produse alimentare, până la bijuterii din aur și echipamente profesionale.

Citește și: Ce a mărturisit românul care a supraviețuit tragediei feroviare din Spania? Bărbatul a trecut prin clipe de coșmar: „Am auzit o bubuitură”

Un caz recent a atras atenția colegilor noștri jurnaliști, care au rămas fără o parte din echipamentul de filmare în timpul unei transmisiuni.

Hoțul, surprins pe camerele de supraveghere, a furat un trepied în doar câteva minute, profitând de neatenția echipei. După ce a coborât scările, bărbatul a dispărut cu echipamentul, iar autoritățile au fost alertate imediat, însă trepiedul nu a fost încă recuperat.

Acest incident face parte dintr-un șir lung de furturi înregistrate în această lună în capitală. Printre obiectele furate se numără portofele, produse alimentare, brățări și cercei din aur, dar și alte bunuri personale. Sociologii consideră că această creștere a infracționalității este strâns legată de situația economică dificilă, care îi determină pe unii oameni să recurgă la astfel de gesturi pentru a-și suplimenta veniturile.

„Cred că din cauza sărăciei lumea face acest lucru. Din ce în ce mai greu sunt oameni care nu au ce pune pe masă. Și cauza sărăciei îndeamnă să facă și gesturi din acestea”, explică

un sociolog.

Furturile au început încă din primele zile ale anului. Pe 9 ianuarie, un bărbat de 71 de ani a furat un portofel cu documente și bani din bagajul unei femei într-o piață din sectorul 2. O zi mai târziu, un alt bărbat a furat mai multe produse dintr-un magazin și a agresat un agent de pază care încerca să-l oprească. Pe 12 ianuarie, în sectorul 1, un hoț a sustras bunuri în valoare de peste 10.000 de lei din boxele unor locatari. Alte cazuri includ furtul unei borsețe cu 1.700 de lei și documente dintr-un restaurant, precum și sustragerea a cinci brățări de aur dintr-un amanet din sectorul 4.

Un caz recent din Rahova a stârnit emoții puternice în rândul comunității, după ce un hoț a furat cerceii de aur ai unei doamne. „Am fetiță și poate să-i se întâmple și ei. Asta e mai nasol. Să nu fie frică? Da, da. Foarte nasol. Că puteam să fiu și eu în locul doamnei”, a declarat o localnică.

Poliția recomandă cetățenilor să nu încerce să urmărească sau să intervină singuri în astfel de situații, pentru a nu-și pune viața în pericol, și să anunțe imediat autoritățile competente.

Această perioadă dificilă ridică semne de întrebare asupra condițiilor sociale și economice din capitală, iar autoritățile sunt chemate să găsească soluții eficiente pentru a proteja cetățenii și bunurile acestora.