Judecătorii i-au dat o condamnare cu suspendare, însă nu va mai putea conduce pe drumurile publice. De trei ani cu Culiță Sterp nu are voie să conducă nicio categorie de vehicule.
Culiță Sterp a scăpat de închisoare
În plus, acesta va trebui să se prezinte periodic la serviciul de probațiune din județul Hunedoara și să presteze timp de 70 de zile muncă în folosul comunității.
Artistul a primit aceste pedepse suplimentare pentru cele două infracțiuni comise în toamna anului 2022. Judecătorii au decis într-un proces fără acord de recunoaștere să îl condamne la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, dar și pentru părăsirea locului accidentului. Decizia nu este însă definitivă și poate fi atacată în termen de zece zile de la comunicare.