Ca o ironie a sorți, tinerii ar fi ales să meargă pe un alt traseu, dar fata s-a răzgândit în ultima clipă.
Diana, fata ucisă de urs în drumeție, a avut parte de un sfârșit tragic
Iubitul tinerei este și acum în stare de șoc: „Preferam să fiu eu în locul ei.” Diana iubea muntele, îl fotografia și îl escalada de câte ori avea ocazia. Acolo și-a petrecut și ultimele clipe din viață. Era ora 15:45 când tocmai Diana anunța la 112 că a fost atacată de un urs în Masivul Bucegi. Imediat și iubitul ei a sunat la numărul de urgență.
Un sfert de oră mai târziu, salvamontiștii au ajuns în zona indicată și au realizat că fata căzuse în râpă de la peste o sută de metri înălțime. „Inițial propusesem altceva, dar a venit cu ideea asta și am zis că mergem până la cascadă și înapoi și o să fie o după amiază minunată, dar nenorocirea s-a întâmplat.”
În râpă a fost găsit și ursul care părea că își păzea prada, orele treceau, iar salvatori au realizat că nu se pot apropia de victimă pentru că animalul era agresiv și cu ei. A fost alertată echipa de intervenție de la nivelul primăriei Bușteni, iar responsabii au dat ordin pentru împușcare exemplarului. În jurul orei19:20 animalul a fost ucis. „ În zonă s-a prezentat și paznicul de vânătoare care nu știu dacă a primit un ordin sau nu a primit un ordin sau a fost o reacție spontană, dar o reacție foarte bună care a salvat viețile colegilor mei de a împușca animalul”
Tânăra s-a stins din viața făcând ceea ce iubea
Când au ajuns la victimă salvamontiștii au realizat că ursul ar fi mâncat din cadavru. În timp ce trupul neînsuflețit era coborât la baza Masivului Bucegi iubitul fetei dădea declarații la sediul poliției din bușteni. „Am încercat să fac tot am încercat să sperii ursul, preferam să fiu eu în locul ei.” Diana a crescut într-o comună din județul Iași, iar de curând se mutase la București pentru un trai mai bun. S-a bucurat că a trecut cu bine peste examenul de Bacalaureat și își făcea planuri pentru facultate. Pe iubitul ei îl cunoștea de doi ani, dar de puțin timp au început să aibă o relație. „Mergea des pe munte, îi plăcea să meargă. A mai fost o dată cu o prietenă și a fost fugărită de un urs și acum văd că i-a fost fatal.”
Citește și: Un mort din Mureș, alergat de urs! Oamenii care îl duceau pe ultimul drum au luat-o la fugă
Pe internet au apărut imagini cu un urs care pare a fi cel care a ucis-o pe Diana. Oamenii spun că exemplarul ar fi apărut des în apropiere de traseele marcate, iar turiștii ar fi reușit să îl sperie de fiecare dată: „ Consider că și lumea are vina ei pentru că aruncă pe traseu gunoaie. Noi le-am invadat lor teritoriu, ei ne invadează teritoriul.” Trupul neînsuflețit al Dianei va fi ridicat mâine de la serviciul de medicină legală Ploiești.